Întrebarea #1003787

Vă mulţumesc pentru răspunsul la întrebarea “Dacă am trăit necununaţi religios o lungă perioadă de timp şi dorim să ne despărţim, greşim? În urma căsătoriei a rezultat şi un copil care este major.”. Am înţeles că am păcătuit şi nu mai merge în continuare să trăim aşa. Este scris: ”Cel ce are concubina şi, nu voieşte nici a o lăsa, nici a se cununa cu femeia sa, nu se cuvine a-i primi darurile la biserica, ale cărei legi le bârfeşte şi le defaimă prin faptele sale”. - Sf. Nichifor 34. Deci ori ne despărţim, ori ne cununăm. Problema e: cum trebuie procedat? Să ne despărţim şi fiecare să-şi refacă viaţa, având grija să nu mai greşească sau, din obligaţie, din responsabilitate pentru copil să ne cununăm, chiar dacă unul nu-l mai iubeşte pe celălalt? Este bună o asemenea căsătorie, “mai cu forţa”? Nu greşeşte cel care face jurământ, deşi pe celălalt nu-l iubeşte? Copilul este plecat de 3 ani din ţară, termină o facultate în străinătate, şi-a făcut viaţa lui, vine cam o dată într-un an acasă, nu mai are de gând să revină în ţară, priveşte cu indiferenţă o eventuală despărţire. Vă mulţumesc!