Întrebări către preot
Întrebarea #1006881
21.06.2011 06:06
Despre post
Re: Despre post
Bună să vă fie inima. Acest post cu adevărat este mai uşor ca celelate de pe peste an şi prevede aceste dezlegpri la care vă referiţi. După Pravila cea mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica și pește; dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea.
Post uşor şi cu folos duhovnicesc.
Prot Victor Mihalachi


