Întrebări către preot

Întrebarea #1008421

24.09.2011 17:09

Botezul

Întrebare
Bună ziua, sunt însărcinată în 14 săptămâni. Prima oară când am aflat, am dat fuga la doctor şi mi-a spus că ar fi sarcină extrauterină şi că trebuie să mă opereze a doua zi. M-am rugat foarte mult la Sfântul Nectarie şi i-am promis că dacă nu este sarcină extrauterină o să-mi numesc copilul după El. Cum cei din familie nu sunt deacord ca pe copil să-l cheme Nectarie sau Nectaria m-am gândit la o soluţie şi vreau să vă cer părerea deoarece chiar îmi doresc din tot sufletul să mă ţin de promisiunea făcută stântului Nectarie pentru că s-a dovedit a fi sarcină normală. Întrebarea mea este dacă se poate să botez copilul cu numele Sfântului, dar pe certificatul de naştere să fie alt nume ales de noi? Vă mulţumesc din suflet!
Răspuns

Re: Botezul

Dragă soră Carmen, stau și mă gândesc ce contează mai mult pentru voi, promisiunea făcută Domnului, sau părerile rudelor, unde este credința voastră , sau credeți că tot ceia ce promitem Domnului și nu îndeplinim este o glumă ? (Eclesiastul 5:4) „Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o”.

Ne-am împlinit noi juruinţele în Faţa lui Dumnezeu.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.