Din punct de vedere ortodox, păcatul ne otrăvesşte prin intermediul obiceiurilor dăunătoare, pervertind necesităţile noastre normale, fireşti. Să cercetăm mai amănunţit această relaţie.Dupa criteriul celor trei niveluri ale existenţei omeneşti (trup, suflet, duh), necesităţile pot fi împărţite în trei mari grupe: biologice (nevoia de hrană, de locuinţă, de haine, de somn s.a.m.d.); sociale (nevoia de comunicare cu oamenii, de a crea s.a.m.d.); duhovniceşti (nevoia de religie, de libertate, de sens al vieţii s.a.m.d.).
In sine, necesitatile enumerate mai sus sunt neutre (nepacatoase) din punct de vedere etic si exprima dependenta noastra de anumiti factori sau de anumite conditii. Sa ne amintim spusele Evangheliei: nu duceti grija, spunand: „ce vom manca?”, sau „ce vom bea?”, sau „cu ce ne vom imbraca?”, pentru ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile (paganii); stie, doar, Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele (Mt. 6, 31-32).
Aici este vorba de necesitatile biologice elementare. A le satisface nu e un lucru condamnabil. Foamea i-a silit pe Apostoli sa rupa si sa manance spice de grau in ziua sambetei, ceea ce a starnit o furtuna de nemultumire din partea fariseilor. Acestia L-au mustrat pe Hristos pentru ca le-a ingaduit, chipurile, ucenicilor Sai sa calce legea lui Moise, care nu ingaduia sa se lucreze in ziua sambetei. Domnul le-a raspuns insa: daca stiati ce inseamna: „mila voiesc, iar nu jertfa”, n-ati fi osandit pe cei nevinovati (Mt. 12, 7).
Procesul formarii cerintelor are o serie de etape. Potrivit Sfantului Ierarh Teofan Zavoratul, la inceput apare atractia inconstienta, nevoia nedefinita de ceva, si nu stim inca ce ne-ar putea satisface. Pe masura constientizarii obiectului cerintei, catre care tindem, atractia se amplifica, transformandu-se in dorinta constientizata, orientata catre un scop bine determinat, incepem sa nazuim in mod constient catre obiectul cautat, si cautarea lui da marturie despre inclinarea vointei.
Este interesant de remarcat ca renumitul psiholog rus A. N. Leontiev descrie mecanismul zamislirii cerintelor in mod esentialmente identic cu spusele Sfantului Ierarh Teofan: „Pana la prima ei satisfacere, cerinta „nu isi cunoaste” obiectul, el inca trebuie descoperit”. Dupa aceea, omul intelege ce vrea si doreste in mod constient sa ajunga la scop. Obiectul cerintei devine motiv, care stimuleaza si justifica activitatea.
Totusi, cerintele se transforma adeseori in patimi. Cand inclinarea vointei catre ceva este prea puternica, ea iese de sub controlul constientului, ne cotropeste si literalmente ne tine in gheare. Atunci cerinta, deja pervertita de pacat, traieste inauntrul nostru o viata parca independenta, de sine statatoare, autonoma. Probabil ca tocmai acesta este unul dintre semnele „sufletului” aparte al pacatului, despre care vorbeste Cuviosul Macarie cel Mare si pe care, dupa talcuirea lui, Domnul ne porunceste sa il uram (Lc. 14, 2; In. 12, 25).
„Daca inclinarea siluieste cerinta, ferecand-o intr-o forma determinata, si o perverteste sau ii da o orientare incorecta, nefireasca – scrie Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul -, atunci cerintele si natura se afla intr-o stare de inrobire nefireasca.”
Stimuland sistemul nervos, pacatul cere, adeseori ne impinge cu sila catre o anumita activitate sau catre un anumit comportament, care nu corespund nevoilor reale ale organismului – de pilda, de la o alimentatie echilibrata la imbuibare. Astfel, necesitatea fiziologica a omului de a se alimenta se transforma intr-una din varietatile lacomiei pantecelui, si din „stapani” devenim „robi”, nefiind pe dinauntru oameni liberi si sanatosi.
Se traseaza astfel un lant sui generis: pacat – obicei daunator – boala.
Tocmai din pricina pacatului cerintele omenesti normale se transforma in patima si se condamna personalitatea la o ramanere constanta in starea de dobitocie (animalitate) duhovniceasca. Degradarea nazuintelor supreme, duhovnicesti-morale, ale personalitatii este intrupata in „blidul de linte”. Pentru acesta, Esau si-a vandut lui Iacov, fratele sau mai tanar, dreptul de intai-nascut (Fac. 25, 30-34).
Dimpotriva, harul dumnezeiesc, tamaduind dispozitia vointei si motivele inimii, face ca cerintele biologice si sociale sa se supuna celor duhovnicesti. In caz contrar, pervertirea sufletului naste o anumita patima si, in mod corespunzator, lipsa de masura intr-o anumita privinta. Tocmai pe acest teren cresc de obicei obiceiurile daunatoare (impatimirile), care imping la abuzarea de obiectul necesitatii.
Iata unde se afla radacina bolilor provocate de modul incorect (dupa terminologia teologica -pacatos) de viata. Iata de unde provine dependenta de obiceiuri. Multe dintre ele sunt anevoie de biruit. Ne vine mult mai la indemana sa luam doctorii pentru a „inabusi” manifestarile clinice ale bolii decat sa ne luptam cu sursa ei, care este pacatul.
In planul dat, impatimirea este unul dintre factorii de risc, care incalca echilibrai mediului intern al organismului si prin aceasta provoaca aparitia sau acutizarea unei anumite boli. Pana si copiii de scoala stiu ca fumatul duce adeseori la cancer pulmonar, alcoolismul – la ciroza hepatica si psihoze, iar narcomania – la SIDA si hepatita C.
Totusi, exista obiceiuri-impatimiri ale caror urmari vatamatoare nu sunt atat de evidente. Obiectele lor nu sunt in sine pacatoase – insa abuzul de ele este din punct de vedere teologic pacatos, iar din punct de vedere medical – periculos pentru viata si sanatate.
Un exemplu graitor este atitudinea fata de computere. Daca le folosim in mod rational, ele sunt foarte folositoare, iar in anumite domenii de activitate sunt chiar indispensabile. La excese duc cele mai des atractia jocurilor pe calculator, surfingul haotic, munca in spatiul Internetului peste intervalele de timp rezonabile, vizionarea prelungita a imaginilor de contrast inalt alcatuite dintr-o multime de detalii marunte de diverse culori. In acest plan, abuzul de calculator este un fel narcotic sui generis, care actioneaza negativ asupra trupului, sufletului si duhului atat ale copilului, cat si ale adultului.
Tulburarile somatice se manifesta prin probleme de vedere, stare generala de rau, scaderea imunitatii si boli conditionate de viata sedentara (hemoroizi, constipatie etc). Nivelul excedentar de campuri si radiatii electromagnetice provoaca aparitia sau acutizarea bolilor oncologice.
Urmari importante se manifesta si in ce priveste aparatul locomotor. Pe langa osteocondroza coloanei vertebrale, apar asa-numitele boli profesionale ale celor ce lucreaza la calculator. Este vorba cu precadere de boli ale mainilor, datorate pozitiei lor nefiziologice prelungite din timpul lucrului la o tastatura pozitionata incorect/incomod.
– tendovaginita (inflamatia tendoanelor mainii, incheieturii mainii si umarului);
– boala de Quervain (inflamatia tendoanelor antebratului si incheieturii cotului);
– sindromul de tunel carpal (lezarea nervului median al mainii).
Si sistemul nervos central are de suferit. Se observa reactii asteno-nevrotice, scaderea capacitatii de concentrare, tulburari de memorie si de somn, cresterea excitabilitatii si irascibilitatii, dureri de cap. La femeia gravida creste riscul de avort si de aparitie a patologiei intrauterine la produsul de conceptie.
Extrem de periculoase sunt si tulburarile duhovnicesti persistente datorate actiunii energo-informationale a computerului asupra personalitatii. In primul rand, este vorba de imersiunea intr-o lume a iluziilor si a patimilor pacatoase, iar in al doilea rand – de dependenta psihologica de realitatea virtuala („parata”, creata in mod artificial).
Ieromonahul Anatolie Berestov, profesor neuro-patolog cu mare experienta, afirma ca omului care sade in fata calculatorului lumea virtuala i se pare uneori mult mai reala decat cea inconjuratoare. Omul intra in realitatea edificata de el prin mijloace tehnice, iar aceasta, la randul sau, penetreaza in constiinta lui, devine o parte a „eului” sau. Cu timpul, granita dintre lumea inventata si cea reala se sterge, si oamenii „traiesc” in doua planuri simultan. De aici – dedublarea duhovniceasca a constientului intre real si virtual.
Parintele Anatolie isi ilustreaza reflectiile prin exemplul programului special pentru computer „Cybersex”. Acesta permite substituirea relatiei naturale, fiziologice, dintre barbat si femeie printr-un „onanism computerizat si perversiuni sexuale”. Cu ajutorul lui pot fi experiate satisfactii sexuale in orice moment, cu oricine si in felul dorit. Intr-adevar, computerul reactioneaza ca un partener sexual viu si deja nu mai este receptat ca un aparat neinsufletit.
Aceasta pseudorealitate atrage prin senzatia autenticitatii evenimentelor si trairilor. Cu cat este mai mare iluzia parteneriatului, cu atat este mai ispititor contactul. Ca atare, comunicarea cu „cutia” electronica este comparabila cu efectul drogarii. „Dizolvandu-ne” in torentul informational, cadem in deplina dependenta de el si ne pierdem pe noi insine. Se schimba in mod cardinal mediul in care salasluim, potrivit binecunoscutei glume: „Gicu nu-i acasa, este pe Internet”.
Computerul poate deveni ca o mlastina; actiunea lui de fascinatie seamana cu felul hipnotizant in care priveste pitonul la prada sa. Daca utilizatorul in-veterat al computerului este rupt de indeletnicirea sa favorita, el seamana cu un narcoman in sindrom de abstinenta, echivalenta mergand pana la o anumita similitudine a simptomelor. Nelinistea, agitatia, imprastierea, excitabilitatea, irascibilitatea crescuta – iata o lista departe de a fi completa a acestor simptome. Indeosebi de apasatoare este senzatia de „invaliditate” intelectuala.
Ca sa zicem asa, printr-o monstruoasa mutatie duhovniceasca (nebiologica) omul rational (homo sapiens) se transforma in om informational (homo informaticus). Dand nastere unei inselatoare senzatii de libertate, lumea virtuala distruge personalitatea sau nu o lasa sa se dezvolte. De multe ori nu banuim nimic. Si totul incepe cateodata de la jocurile pe calculator, ce par inofensive si de care este cumplit de usor sa devii dependent!
Asadar, am examinat pe scurt cateva cai de aparitie si dezvoltare a bolii la omul adult si la copil. Cum pot fi acestea interpretate de pe pozitiile psihologiei si medicinei orientate ortodox?
A tagadui prezenta factorilor si proceselor duhovnicesti care duc la boala si moarte este absurd. Cu toate ca ele se afla in afara domeniului stiintei traditionale, este neaparata nevoie ca ele sa fie luate in calcul alaturi de ceilalti factori si de celelalte procese patogene, pe care savantii deja le studiaza de multa vreme.
Viziunea crestina apare aici ca fiind de mare actualitate. Cu mii de ani inaintea progreselor stiintei contemporane, Biblia a aratat simplu si limpede legatura dintre pacat si boala, dintre starea emotionala si sanatatea psihica: barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant; pe barbatul nedrept, relele il vor vana spre stricaciune (Ps. 139, 11). O inima fara patima este viata trupului, pe cand pornirea patimasa este ca un cariu in oase (Pilde 14, 30). O inima vesela este un leac minunat, pe cand un duh fara curaj usuca oasele (Pilde 17, 22). Cununa intelepciunii este temerea de Domnul, care odrasleste pace si sanatate nevatamata – dar si una, si alta sunt daruri de la Dumnezeu (Sir. 1, 18).
Dupa spusele Sfantului Ierarh Ioan Gura de Aur, stricaciunea sufletului este una dintre pricinile bolilor. Din perspectiva acestei relatii, pacatul poate fi privit ca terenul si factorul duhovnicesc al stresurilor, al conflictelor intrapersonale, al trasaturilor negative de caracter si de personalitate, al traumelor psihice si al obiceiurilor daunatoare – si, prin urmare, al bolilor ce sunt legate de acestea.
Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul scria: „Pacatul nu loveste doar sufletul, ci si trupul. In unele cazuri, lucrul acesta este foarte invederat; alteori – desi nu este atat de invederat, insa adevarul ramane adevar. Pacatul se savarseste in suflet si il face bolnav de-a dreptul – insa intrucat viata trupului vine de la suflet, bineinteles ca de la un suflet bolnav vine o viata nesanatoasa. Faptul in sine ca pacatul aduce intuneric si chin nu are cum sa nu actioneze nefavorabil si asupra sangelui. Dar cand iti amintesti ca el desparte de Dumnezeu – Izvorul vietii – si il pune pe om in contradictie cu toate legile care lucreaza si in el insusi, si in natura, este chiar de mirare cum mai ramane in viata pacatosul dupa pacat. La mijloc este mila lui Dumnezeu, care asteapta pocainta si intoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul trebuie mai intai de toate sa se grabeasca a se curati de pacate si a se impaca cu Dumnezeu in constiinta sa. Prin aceasta va croi drum lucrarii binefacatoare a medicamentelor.”
Informatiile despre factorii duhovnicesti ai bolilor nu fac decat sa imbogateasca conceptiile medicale, sa ridice gradul de eficacitate al masurilor medicale si sa ajute la vindecarea nu a bolii, ci a bolnavului. Multumita acestor informatii este mai usor de inteles pentru ce sunt trebuincioase metodele duhovnicesti de tratament, care sunt particularitatile istoriei bolii si istoriei vietii pacientului. Nu este un secret faptul ca una si aceeasi boala urmeaza adeseori evolutii diferite. Forme identice de nevroza exista, insa nevrotici identici nu exista. Dupa cat se vede, aceasta logica este corecta in privinta oricaror boli.
Boala este semnalul de avarie pe care sufletul il trimite prin intermediul trupului. Iar fiecare om are un suflet diferit de al celorlalti. Sa ascultam ce ne spune Purtarea de grija dumnezeiasca prin mijlocirea bolii copilului, insa, fireste, sa nu fim susceptibili si preocupati peste masura de noi insine. Si atunci depresia, de exemplu, va „spune”: „Potoleste-te! Esti prea irascibil si pretentios!”, iar criza de astm bronsic va „declara”: „Nu-ti intelegi copilul asa cum trebuie si ii dai prea putina atentie”.
Un asemenea dialog launtric va ajuta la interpretarea corecta a bolii, la vindecarea ei mai grabnica si la prevenirea ei pe viitor. El va face un excelent serviciu, devenind un pas inainte spre vindecare. Dar daca ne vom grabi sa „scapam” de semnalele organismului, daca le vom „inabusi” prin medicamente, negresit vom cadea spre medicina primitiva, mecanicista, de tipul: „pentru dureri de cap – antinevralgic; pentru dureri de burta – No-spa.”
Recunoasterea componentei duhovnicesti a bolii ne obliga pe toti sa fim cu atat mai responsabili in ce priveste comportamentul nostru si educarea copiilor, intr-adevar, are dreptate Apostolul Pavel: „toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi folosesc; toate imi sunt ingaduite, dar nu toate zidesc” (1 Cor. 10, 23). Nu degeaba si o inteleapta maxima glasuieste: „Semeni fapta – culegi obicei, semeni obicei – culegi caracter, semeni caracter – culegi destin.”
