Întrebări către preot
Întrebarea #10012584
05.07.2012 18:07
relatii si casatorie
Re: relatii si casatorie
Doamne ajută. Scumpii mei trebuie să nu căutăm scuze. Și trebuie să încercă să facem timp și pentru Biserică. Desigură că plăcerea scade atunci când se face totul din obligație și nu din plăcere. Iar pentru a avea plăcerea de a merge la Biserică trebuie să cunoașteți cele ce au loc în Biserică și care e efectul fregventării Bisericii. Știți ce vă spun? Sunt mulți oameni care abea așteaptă să vină duminica. Pentru a merge la Biserică și a se liniști sufletește. Căci odată cu liniștea sufletească poposește și rugăciunea trupească. Atunci când sufletul este odihnit trupul are nevoie de puțin timp pentru a se odihni. Acum alegeți voi din învățătură: O oră la Biserică și trupul are nevoie o oră de odihnă și este din nou în formă, sau deloc la Biserică și apoi toată ziua în pat și nici atunci nu se odihnește cât trebuie. Nu lăsați să vă amăgească cel rău prin gânduri care par scuzabile. Și să știți că tot în acest capitol intră și certurile. Tot de aici vi se trag neînțelegerile. Și soluția nu e în despărțire ci în alegerea bună a viitorului. Să dați lumină viitorului dar prin existența prezentului. Faceți loc și pentru Biserică și nu ar fi rău să aveți un duhovnic bun. Mai ales că vă doriți o familie frumoasă și fericită. Căutați un duhovnic care să vă fie tatăl vostru comun și cu el să faceți familia. În viața sunt multe încercări și foarte puține familii pot să rămână pe mai departea statornice în viața lor și aici mă refer la familiile care se încuviințează să lupte singure. Un duhovnic e un bun vâslar care știe când să vâslească mai mult și când să lase vâsla în schimbul ancorului. Cred că aici am spus totul. Luați si gândiți-vă ce vă doriți în viață și procedați în măsura puterilor alegând varianta cea mai bună. Iar sfat pentru voi, pentru fiecare în parte: el mai multă răbdare iar pentru tine calmare și smerenie. Și sper ca se va întoarce astfel roata ca să ajung să fiu tratat trupește de voi și să mă bucur să aud de la voi că ați făcut o familie fericită, care să se sârguiască spre mântuire. Și vă mai sfătuiesc: învățați cum se cuvine și cât se cuvine, căci a fi medic e lucru mare și să faceți ca prin lucrarea voastră să se preamărească Dumnezeu.
Medicina nu se vede a fi de folos dacă nu alungă boala din corp la fel este și Medicina sufletească dacă nu alungă răul din suflet.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


