Întrebarea #10014685

Dragă soră, prin faptul că‑i judecăm pe alţii, pierdem mult,cea mai mică durere, cea mai neînsemnată ofensă pe care creştinul o suportă pentru Dumnezeu, nu va rămâne nerăsplătită.Nici nu putem spori şi nici vom izbuti să ne folosim duhovniceşte câtă vreme suntem porniţi împotriva altora şi nu ne învinovăţim pe noi înşine.Nu este răbdare adevărată aceea când creştinul suferă numai cât îi place şi de la cine îi place, ci de la oricine ar porni, considerând că aceasta vine de la şi cu voia lui Dumnezeu.La creaţie, omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu raţiune şi voinţă liberă. Omul, fiind încununarea creaţiei lui Dumnezeu, a fost menit să fie stăpân peste celelalte creaţii, dar în primul rând să fie stăpân pe sine însuşi. Această stăpânire de sine se înfăptuieşte supunând voinţa liberă raţiunii, iar raţiunea poruncii lui Dumnezeu, care ne‑a dat‑o. Această supunere cere multă răbdare.Fără răbdare nu există supunere. Fără răbdare nu se poate înfrâna voinţa liberă sau instinctele josnice ale omului. Fără răbdare, raţiunea omului nu dirijează voinţa acestuia spre dragoste nefăţarnică, spre slava lui Dumnezeu, spre binele semenilor noştri şi spre fapte bune, cu care să dobândim mântuirea sufletului.Fără Iisus Hristos, viaţa noastră este un haos. Greutăţile de tot felul ne apasă istovitor. Simţim din plin suferinţele, ce ne par insuportabile. Răbdarea ne părăseşte, dispar dragostea, bunul simţ, buna cuviinţă, elemente atât de necesare în viaţa noastră.Să nu ne pierdem curajul. Să nu deznădăjduim. Să nu fugim de răspunderea care ni s‑a încredinţat. Să nu ne înspăimântăm în faţa primejdiilor, a greutăţilor, ci să ne încredem în Iisus Hristos.

Prot Victor Mihalachi