Întrebarea #10015031

Sărut mâna, Părinte şi Doamne ajută! Am citit articolul "Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (relaţiile dintre soţi pe perioada postului)" şi vă mulţumesc. Suntem căsătoriţi de zece ani, iar soţul are de ceva timp "fantezii" peste fire...  Întrebarea mea: ca soţie trebuie să mă supun dorinţelor lui nefireşti (nu pun în cuvinte, tot ce a văzut prin filme "pentru adulţi" etc.)? Mă gândesc că rolul pe care-l are femeia după căsătorie, acela de soţie, nu este exclusiv, ci ca întâi rămâne rolul de fiică a Bisericii, alături de cel de mamă etc.? Iertaţi, poate că vreau să mă îndreptăţesc pe mine, dar cum poate un soţ să se sfinţească prin soţia sa, dacă aceasta, deşi caută sa asculte de Biserică şi părintele duhovnic, prin comportamentul în relaţiile trupeşti, în cazul meu, eu "mai rău decât dobitocul" mă fac?! Menţionez că între noi sentimentele sunt calde, dar când soţul îmi solicită cele de mai sus şi îl refuz, apar tensiuni sub formă de îmbufnări, care durează uneori şi zile (sau chiar luni este mai distant cu mine, ca un fel de pedeapsă). Mărturisesc că în interiorul meu consider că procedez bine refuzându-l, dar îmi vine şi gândul că poate îmi fac voia mea prin aceasta..., dar mă gândesc şi la copiii noştri, dacă platesc ei păcatele noastre? Vă rog să mă ajutaţi să înţeleg până unde merge ascultarea de bărbat (soţ). Mulţumesc. Mă iertaţi!