Întrebarea #1001753

Dacă se spune că trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Se cere să şi-i iubim pe toţi la fel? Adică dacă unii oamneni, pe care pînă nu prea demult nici nu-i cunoşteam au devenit pentru mine foarte importanţi şi sentimentele faţă de ei sînt mai deosebite. Este un lucru rău? Sînt prea multe sentimente şi recunoştinţă şi apreciere, şi în unele privinţe un adevărat exemplu de urmat. Nu ştiu dacă e corect să consider că mi-a dat şansa Dumnezeu să-i cunosc, dar fără ei viaţa mea ar fi fost altfel. Nu prea înţeleg este rău că deşi nu-mi sînt nici rude, nici prieteni sceste sentimente faţă de ei sînt mai puternice ca faţă de cei care îmi sînt cei \"apropiaţi\" ? Nu însemană că nu-i iubesc pe cei care îmi sînt rude sau prieteni. Doar că sînt diferite aceste sentimente.N-ar fi trebuit să fie aşa? Poate eu n-am învăţat corect ce înseamnă să-i dăi prioritate sufletului. Dar dacă el aşa simte. Faptul că probabil că cîndva nu vor mai exista în viaţa mea îmi este greu să-l accept. Dar oare pot fi sigură de fatul că oricine care astazi îmi este alăturea va fi şi mîine? Doamne ajută.