Întrebări către preot
Întrebarea #10024385
24.02.2015 23:02
Re:
Scumpă soră, nu este chiar atât de mare păcatul. Din păcate, sunt altele și mai mari. Țin să vă precizez, că de fapt, foarte mulți Părinți ai Bisericii nici măcar nu consideră intrarea în Biserică în perioada necurăției un păcat. Poate că era o problemă aceasta în perioada când nu erau măsuri de igienă suficiente, când femeia putea să intre și să spurce cumva cu sângele lăcașul Sfânt. Nu și astăzi, când sunt suficiente măsuri de igienă, după cum vă spuneam mai sus.
Se permite intrarea în Biserică în perioada de necurăție, se permite și cântarea în cor, etc. Nu este bine să ne atingem de cinstitele Icoane sau să primim Agheazma, Anafora sau Trupul Domnului, deși unii preoți consideră că și în aceste momente se poate. Vedeți vă rog materialul de aici! În rest, mergeți sănătoși la Biserică oricând și rugați-vă cu multă credință, dragoste și frică de Dumnezeu! Hristos să vă aibă în pază!
Preot Iulian Rață


