Întrebări către preot
Întrebarea #10025127
15.07.2015 16:07
Re:
Doamne ajută. E grea viața fără credința în Hristos. Înțeleg că vă este dureros comportamentul părinților. Dar pe de alta parte trebuie să înțelegem faptul că ei ne sunt cei care ne-au născut și pentru aceasta trebuie să le purtăm respectul, Iar restul vieții trebuie să ne fie o urmare a lui Hristos și nu o frământare cu cele ce sunt ale lumii. Nu trebuie să te mai chinuiești cu cele de pe linia trupească, cu legăturile cele după trup. Încearcă să înțelegi că superiorul nostru scop este mântuirea. Ne-am născut din părinți trupești pentru că așa a fost rânduiala lui Dumnezeu. Însă după naștere trebuie să avem ca lumină în viața noastră: părinții cei duhovnicești. Apropie-te mai mult de Dumnezeu și vei vedea că și pe părinții cei după trup îi vei înțelege mai bine și nu le mai judeca faptele și gândurile. Vor fi ei judecați de Judecătorul cel Suprem. Mai bine ai face o silință să îi salvezi de judecata aceasta, iertându-i și ajutându-i și pe ei să se mântuiască, pocăindu-se de păcatele lor. Lângă Dumnezeu vei găsi mângâierea și rezolvarea problemelor.
Doamne Iisuse Hristoase mântuiește-ne.
Mag. Vitalii Mereuțanu


