Întrebarea #10025356

Buna seara! Te rog frumos părinte dă-mi un sfat, nu mai știu ce să fac sunt răvășită....am 24 de ani, ceva timp în urmă am început să ies cu un băiat de 26 de ani, după care acesta a plecat într-o misiune în Cosovo, e militar, pe o perioadă de jumătate de an, dar zi de zi am ținut legătura, m-am îndrăgostit de el, știu că și el mă iubește pe mine, ne simțim atrași unul de altul, iubim același gen de muzică, filme, multe teme, interese comune, viziuni similare, îl port mereu în gând și în suflet, acum o lună a aflat că fosta lui prietenă e însărcinată, poartă în burtică copilul lui, mi-a dat noutatea mie, plângeam părinte ambii ca doi copii, a zis că nu o iubește și ea e conștientă că între ei nu e dragoste că-i leagă doar copilul, ea e însărcinată în 6 luni, copilul a fost conceput în desfrânare, nu sunt căsătoriți, mi-a zis că deja de 2 ani nu sunt împreună, că copilul a fost conceput până să ne cunoaștem și că ea l-a ademenit și s-a folosit de el, a zis că a vorbit cu ea și au stabilit că va avea grijă de ea până va reveni la serviciu, iar de copil va avea grijă toată viața, i-am zis că eu mă retrag, un copil are nevoie de tată, i-am zis să se căsătorească și să se cunune poate Dumnezeu îi va binecuvânta căsnicia, el nu vrea nici să audă, zice că s-a stins focul între ei și că sunt conștienți ambii că nu mai e dragoste între ei ....ce să fac Părinte? E strigător la cer să despart un copil de tată, nu vreau să am remușcări toată viața sau să mă urască copilul sau ea, eu sunt fecioară, e unicul bărbat de care m-am îndrăgostit, sufletește simt că e persoana potrivită, ne înțelegeam din jumătate de cuvânt, probabil singurul barbat pe care l-am văzut în calitate de soț, am început a face niște  planuri de viitor, revine, ne cununăm căci nu vreau să trăiesc în curvie, m-a înțeles,  și noutatea a venit ca un fulger pentru mine, deși am încercat să nu mai comunicăm,  parcă e o putere ce ne atrage, îmi scrie că suntem făcuți unul pentru celălalt, că o să lupte pentru mine, știu că suferă și el, mi se macină sufletul,  nu am liniște, plâng întruna încep să fac un lucru și îmi amintește de el, inima îmi spune una, rațiunea îmi spune să mă gândesc la conștiință. Cum să procedez? Dacă e corect cum am decis să mă retrag atunci cum să mă liniștesc, cum să-l scot din suflet și din gândul la el care mă însoțește permanent. Luminează-mă părinte te rog!