Întrebări către preot
Întrebarea #1002869
05.10.2010 17:10
Probleme cu adolescenţii
Re: Probleme cu adolescenţii
Bună ziua. Dacă îmi permiteți o mică introducere către toți părinții care se confruntă zilnic cu educarea copiilor și înfruntă situații dificile. Rolul părinților și al căminului familial este determinant pentru vârsta copilariei și a adolescenței. El trebuie să fie prin excelență un rol educațional. Lucrarea pedagogică corectă și înțeleaptă a părinților asupra sufletelor copiilor, înca de la cea mai frageda vârstă, trebuie să puna bazele unei vieți întru Hristos, a singurei căi viabile și adevărate, pe care nici o furtună a vârstei tinere sau adulte nu o va mai putea clătina. Fără nici o îndoială, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză. Iar pentru acesta nu sunt ei însuși responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparține nouă, celor mari -- părinți, învățători, clerici, îndrumatori duhovnicești. Ne-am pierdut noi însine orientarea duhovnicească și, cum era de așteptat, am pierdut și adevărata, ''după Dumnezeu'', educație a copiilor noștri. Făcând o legătura între povestirea aceasta și educația copiilor, am putea spune că, de multe ori, părinții rămân aproape neputincioși în a schimba comportamentul copiilor mai mari de vârstă, dacă nu au început să se ocupe de educatia lor înca din fragedă pruncie. Spune și un proverb: ''Ceea ce înveți de mic, nu uiți până la bătrânețe''! Și dvs spuneați că el nu avea cine știe ce râvnă de mic, deci trebuia cumva să-l cointeresați, cu povestiri din viețile sfinților pe înțelesul lui. Un înțelept Sirah învăța: ''Ai feciori? Învață-i pe ei și înconvoaie din pruncie grumazul lor'' (Cartea întelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah ''Ecclesiasticul'' 7, 24). Puțini sunt acei părinți care ar putea fi lăudați pentru acordarea unei educații corecte copiilor lor. Uneori se întâmplă chiar, că anumiți părinți, care sunt ei înșiși foarte buni și evlavioși, să aibă copii cu un caracter rău, absolut diferit de al lor. Una dintre cauzele de bază ale acestui fenomen, trebuie căutată în însăși educația pe care aceștia o oferă. Se întâmplă așadar, ca aceștia să nu se îngrijească în deajuns de educația religios-morală a copiilor lor, sau să fie atât de orbiți, de o exagerată iubire părintească, încât să nu vrea să vadă și să recunoască în aceștia nimic rău sau condamnabil. Refuză să ia aminte, la observatiile bine intenționate ale celor din jur, nu iau în seamă sfaturile lor și contestă cu putere adevărul celor constatate. Și abia când problemele copiilor lor devin insuportabile, încep să se gândească la modul de îndreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educație. De multe ori însă, se întâmplă să fie deja prea târziu. Dacă în casa noastră izbucnește un incendiu, oare spunem: ''O, ce foc frumos...!'', sau chemăm pe toată lumea în ajutor...? Putem așadar să-i privim liniștiți pe copiii noștri, când vedem că înlăuntrul lor începe să ardă din ce în ce mai tare focul patimilor, care amenință atât cu o distrugere a trupului, temporală, cât și cu cea a sufletului, veșnică...? Justificând defectele copiilor și ale tinerilor și-n același timp atitudinea lor, mulți dintre părinții neglijenți spun următoarele: ''nu putem să cerem și să ne așteptăm la o viață împodobită cu virtuți, încă de la vârsta copilariei ... !''. Însa de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul vieții Sale, nu a fost la rândul Sau copil și tânar...? Ce ne spune Sfânta Evanghelie: ''iar copilul creștea și se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui''. (Luca I, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe mărturiile cuprinse în viețile sfinților, care ne arăta că aceștia, încă de la cea mai fragedă vârstă, își cultivau virtuți ca evlavia, ascultarea, bunătatea...? Și dacă Mântuitorul ne spune despre copii: ''lăsați copiii să vină la Mine'' (Matei 19, 14) și încă: ''vai celui care va sminti pe unul dintre aceștia mici care cred în Mine ... '' (Matei 1 8,6) rezultă oare concluzia, că le este imposibil copiilor să făptuiască virtutea...? Dimpotrivă! Domnul spune toate acestea, ca să scoată în evidență că virtutea poate fi lucrată de la vârsta fragedă, lucrarea ei fiind în același timp cu mult mai curată, mai nevinovată, mai autentică. De aceea vă spun: vai de acei părinți, care neglijeaza cultivarea sufletelor copiilor lor, cu obișnuințe bune și cu înclinația către săvârșirea binelui, încă de la vârsta mică a copilăriei. Vor da socoteala în fața lui Dumnezeu. Voi însă, părinților, care citiți aceste rânduri, să nu treceți cu vederea nici cea mai mică apariție a răului în comportamentul și a celui mai mic dintre copii. Pentru că și acesta are - la început inconștient, însă mai târziu conștient - scăderile sale, rămășițele triste ale păcatului strămoșesc. Astfel, spre exemplu, dacă pruncul își dă seama și de obicei foarte repede se întâmpla aceasta - ca prin plâns și strigăte poate să obțină foarte ușor ceea ce își dorește, se va obișnui să facă astfel mereu. Și cu cât mai des se repetă aceasta, cu atât mai îndărătnic și mai alintat devine. La fel se întâmplă și cu celelalte slăbiciuni omenești, care cu trecerea timpului se dezvoltă din ce în ce mai mult. Rădăcinile lor s-au dezvoltat încă din primii ani ai copilăriei. Dacă vor întârzia să facă aceasta, iar răul va prinde rădăcini adânci, dacă inima copilului va fi cuprinsă de deprinderi urâte, atunci nu vor mai putea face față luptei împotriva acestora. ''Te plângi'', scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, ''că fiuI tău este neascultător? Cu ușurință ai fi putut, pe vremea când era încă mic, să-l fi îndreptat, să îl fi obișnuit cu ordinea, să îl fi învățat să fie conștiincios în îndatoririle sale, să vindeci boala sufletului său. Când pământul era încă bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia să smulgi buruienile, mai înainte de a fi apucat să prindă rădăcini adânci. Neglijența ta este de vină, pentru că acum patimile fiului tău sunt foarte puternic statornicite în inima sa''. Sfânta Scriptură ne relatează motivul principal pentru care trebuie să îl obișnuim pe copil, de mic să săvârșească binele. Înțeleptul Sirah scrie, că dacă un tânăr apucă pe un drum, nu se va abate de la acesta până la bătrânețe. Adică, dacă omul, de tânăr apuca pe drumul cel bun, dacă din copilărie a iubit binele, nu se va schimba până la moarte. Același lucru îl spune și proverbul popular: ''din leagăn până la mormânt același vei fi''. Un vânt, care se numește Livas (vânt de sud-vest), este insuportabil de cald și de distrugător. Oriunde suflă, usucă toate plantele de pe câmpuri și din grădini. Mărăcinii aspri și cu rădăcini adânci nu pățesc nimic. Livas distruge numai plantele folositoare, ale căror roade sunt necesare oamenilor și animalelor. Acest vânt sălbatic și ucigător seamănă cu una dintre cele mai nefaste probleme ale epocii noastre, care asemenea lui Livas, usucă și face să dispară din viața oamenilor roadele virtutilor. Este vorba despre plăcerile și patimile trupești. Acesta este cel mai mare rău al vremurilor noastre. Distruge familiile, îi dezonorează pe oameni, bărbați și femei deopotriva, îi conduce pe tineri la decădere și îi afectează pe copii cu adierea sa veninoasă. Și parcă nimic nu este în stare să împiedice această influența devastatoare! Esența iubirii de plăceri și a dorințelor trupești este următoarea: sufletul este supus încet-încet poftelor trupești; dorința trupească îl stăpânește pe om, îl corupe și îl orbește atât de mult încât, nu se mai poate gândi deja la Dumnezeu, la credința în Acesta, la poruncile și la voia Sa. În cele din urmă, patimile ucid în om orice sentiment de puritate, sfințenie sau evlavie. Această stare reprezintă cel mai mare rău și cea mai mare catastrofă, care i se poate întâmpla omului. Și dacă este adevărat că pomul se cunoaște după roadele sale, atunci trebuie să spunem că senzualitatea este un copac otrăvitor, care dă roade dezgustătoare. Primul dintre aceste fructe otrăvite este trândăvia, fuga de orice efort, îndreptat spre săvârșirea binelui. Omul iubitor de plăceri este leneș. Nu cunoaște niciodată mulțumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o greutate, un jug, un blestem și nu un mijloc de a dobândi virtutea sau o obligație serioasă și importantă, stabilită de Dumnezeu. Omului iubitor de plăceri îi este frică de muncă și de greutăți, deoarece acestea perturbă viața sa trândavă. Îi este frica în același timp și de efortul intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale. Al doilea fruct al iubirii de plăceri este lăcomia față de mâncare și băutura. Este foarte adevărată acea zicala a poporului rus, care spune: ''Mai mulți oameni s-au înecat în pahar decât în râul Volga''. Al treilea rod al iubirii de plăceri este desfrânarea. Însă ce să facem, veți întreba, ca să împiedicăm dezvoltarea pornirilor senzuale la copii? Mai întâi de toate să îi învățați să muncească. Să le inspirați respectul pentru munca cinstită. Să învețe pe dinafară și să poarte în inimile lor cuvintele Sfântului apostol Pavel: ''dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce!'' (II Tes. 3,10). Să îi învățați că munca nu este niciodată o rușine ci dimpotrivă, rușine pentru om este trândăvia și nepăsarea. Să le dați chiar exemplul Domnului, care a ajutat-o pe Preasfânta sa Maică și pe Sfântul Iosif, care era tâmplar, la muncile de zi cu zi. Să îi obișnuiți pe copii cu efortul fizic, mai ales atunci când nu sunt obligați să își câștige existența prin munca zilnică. În anii din vechime, în familiile regale, toți membrii familiei erau obligați să învețe o meserie manuală. Vedem în Sfânta Scriptură că si apostolul Pavel, alesul lui Dumnezeu și marele predicator al credinței, nu se rușina să muncească la împletirea corturilor, meserie pe care o învățase încă din copilărie. Vorbiți-le despre el copiilor voștri și nu le permiteți să fie leneși, pentru că lenevia este începutul tuturor relelor. Să îi obișnuiți să mănânce mâncăruri simple și numai la orele stabilite pentru masă. Să nu le îngăduiți să mănânce multe dulciuri, oricând aceștia ar avea poftă. Să îi învățați să mănânce tot ceea ce le-ați pus în farfurie și să mulțumească pentru aceasta lui Dumnezeu. Ajutați-i să înțeleagă faptul că omul nu trăiește ca să mănânce, ci mănâncă pentru a trăi! Păziți-i în special pe copii, să nu consume nici un fel de băutură alcoolică. Cele mai sănătoase băuturi pentru copii sunt apa, laptele și sucurile de fructe. Este un mare rău, fizic și moral, ca părinții să îi îndemne și să-i obișnuiască pe copii să consume vin sau alte băuturi. Sădiți adânc în inimile copiilor voștri cuvintele Domnului: ''Fericiti cei curați cu inima'' (Mat. 5,8). Aveti grijă ca aceste cuvinte să fie spuse și despre copiii voștri. Cum veți reuși aceasta? Mai întâi de toate păstrati în inimile lor puritatea firească a copilăriei. Dumnezeu însuși ne ajută să facem aceasta. El ni-i predă pe copii curați și puri și ne ofera în ajutor pe îngerul păzitor. Dumnezeu a sădit în sufletele copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine părinților este de a o păzi și de a o face să se dezvolte. De cele mai multe ori însă, ei sunt aceia care greșesc și distrug floarea gingașă a purității copilăriei. Către aceștia se adresează și cuvintele Domnului, prietenul copiilor: ''Iar cine va sminti pe unul dintre aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să I se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării'' (Matei 18,6). Este desigur necesar ca mai întâi înșiși părinții să aibă inima curată și pură. Este foarte bine cunoscut faptul că patimile părinților se transmit copiilor, fie pe calea moștenirii, fie din cauza exemplului rău. Astfel, patimile și defectele care îi caracterizeaza pe părinți, foarte devreme își fac apariția și la copii. Este de asemenea, foarte important ca părinții să fie atenți la vorbele și gesturile lor. Cât de mult rău poate să facă o discuție nepotrivită, sau un gest necugetat, făcute în fața copiilor! Fiți atenti de asemenea, la cărțile, revistele, tablourile sau bibelourile care se găsesc din întâmplare în camera voastră. Dacă există ceva provocator printre acestea, gândiți-vă că ele sunt privite în fiecare zi de copiii voștri și că odată cu trecerea timpului ei vor începe să se gândească și să discute despre acestea. Care va fi rezultatul...? Nu spuneți niciodată, că el nu înțelege nimic din toate acestea. Vine vremea când el începe să înțeleagă. Este plin de curiozitate și va căuta neîncetat pe cineva care să îi răspundă la toate aceste întrebări. Voi ca și creștini aveți datoria să vă îngrijiți, ca ei să nu audă sau să vadă la voi nimic care să atingă cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lămurită din timp, cu mare înțelepciune și ponderare, de voi înșivă și nu de cineva străin. Consolidați în sufletele copiilor voștri sentimentele bunei cuviințe și ale decenței. Nu le permiteți să se arate dezbrăcați în fața altora. Nu le permiteți să se dezbrace sau să se îmbrace în fața cuiva. Nu râdeți de ei, atunci când se arată a fi rușinosi și pudici. Dimpotrivă să îi lăudați, dând slavă lui Dumnezeu că aveți un astfel de copil. Fiți atenți la orice fel de manifestare a copilului: cum stă, cum merge, cum se așează. Fiți atenți la fiecare vorbă și mișcare. Tot ceea ce se dovedește a fi necuviincios să încercați să rectificați imediat, fără întârziere. Folosiți mai întâi cuvintele: ''nu este frumos să faci aceasta, este rușine. Îngerul tău păzilor se va supăra, văzând aceasta!''. Dacă aceasta nu ajută, atunci, următoarea dată, trebuie aplicată pedeapsa potrivita acelei fapte. Aveți grijă ca niciodată copiii voștri să nu se găseasca în compania vreunei persoane corupte, care să îi îndemne spre fapte rușinoase. Luați bine aminte la acest sfat. Din păcate, în epoca în care trăim, aceasta se întâmplă foarte des. De multe ori copiii sunt corupti spre fapte păcătoase, fapte ce cu greu se pot descrie. Urmăriți-i pe copii în pat, când se odihnesc, la joacă, fără ca aceștia să vă observe. Nu le permiteți copiilor de sexe opuse, să rămână singuri în locuri izolate. Urmăriți prieteniile pe care le încheagă cu alți copii și nu le permiteți să aibă de a face cu cei care nu sunt cuminți, sau care sunt lipsiți de rușine și de buna educație. Fiți atenți la colaboratorii, funcționarii sau servitorii voștri. Venind în casa voastră, ei pot influența educația morală a copiilor voștri. De multe ori aceștia, asemenea diavolului, seamănă semințele coruperii în sufletele copiilor, învățându-i lucruri josnice, care i-ar putea distruge definitiv. Și încă ceva. Nu neglijați să vă rugați neîncetat pentru puritatea sufletelor copiilor voștri. Cereți protejarea lor din partea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a îngerului lor păzitor, înălțând către aceștia în fiecare zi rugăciuni fierbinți. Părinților, vă spun din nou: nu uitați că, așa cum ne-a spus Domnul, marele prieten al copiilor, fericiți sunt cei curați cu inima. (Matei 5,8). Dacă pruncii voștri nu vor fi păstrați cu inima curată, nu îl vor vedea pe Dumnezeu! Iar dacă aceasta se va întâmpla din cauza voastră, nici voi nu îi veți vedea pe Dumnezeu, care vă cere din mâinile voastre sufletele copiilor voștri! Pentru aceasta există însă educația și rolul părinților: Pentru a împiedica dezvoltarea acestor înclinații ale firii spre rău. Prin diverse "antrenamente" sunt îmblânzite și dresate până și cele mai înfricoșătoare fiare, care uită în acest fel sălbăticia și rapacitatea lor. De ce să nu putem deci, prin educație, să " îmblânzim" pornirile rele ale oamenilor cugetători? Ele devin defecte doar atunci când sunt lăsate să se dezvolte liber, neîngrădite de o sănătoasă educație creștină. "Însă", veți spune, "băiatul sau fetița mea au fost copii cuminți. I-au stricat însă prietenii lor. Deci pentru toate este responsabil exemplul rău". Să zicem că aveți dreptate. Cine greșește însă, pentru faptul că fii voștri se amestecă în grupuri rău educate? Nu este responsabilitatea părinților, să aibă grijă cu cine se împrietenesc copiii lor? Este bun acel păstor, care se uită indiferent cum o parte din turma lui se îneacă în mlaștină? Iar dacă părinții le permit copiilor să meargă necontrolați unde vor și cu cine vor, pe cine cade responsabilitatea ruinării acestora? Desigur, pe cei mari. Pot oare părintii să susțină, că responsabil pentru degradarea copiilor lor este spiritul negativ al epocii contemporane? Mulți dintre ei se plâng: "Epoca de astăzi este cu mult mai rea decât cea în care am crescut noi. Când eram noi tineri exista mai multă frică de Dumnezeu. Copiii ascultau mai mult de părinții lor și îi respectau". În aceste cuvinte există un mare adevăr. Din nefericire, atmosfera care domnește în epoca noastră nu este deloc bună. Recunoașterea autorității este din ce în ce mai rar întâlnită. Respectul față de autoritățile lumești și duhovnicești, față de profesori și față de cei mai mari este considerat de mulți ca fiind "o idee depășită". Nimeni nu poate, din nefericire, nega faptul, că duhul epocii noastre are o mare influență asupra copiilor, și în special asupra tinerilor care studiază. Acest fapt însă nu îi justifică pe părinți și nu le acoperă responsabilitatea sau vina. Oare nu există nici un metodă prin care să fie păziți copiii voștri de spiritul degradant al epocii în care trăim? Când afară bate vântul și este foarte frig, ce faceți? Nu închideți ușile și ferestrele ca să nu intre frigul în casă? Așa trebuie să acționăm și asupra spiritului vremii: Îi putem împiedica intrarea în casa noastră, cu ajutorul unei ferme educații creștin ortodoxe. Ce ne facem însă, atunci când chiar părinții sunt aceia care sunt deacord cu acest "spirit contemporan", și cred că nu trebuie să se opună curentului schimbării? Cu siguranță că în acest caz copiii nu vor putea fi protejați de efectul distrugător al curentului epocii.
Acum, doamnă Letiția, aș vrea să vă răspund cu cuvintele Sfântului Ambrozie de la Optina, care primind aceeași întrebare de la o mamă ca a dvs, a zis: ”Despre faptul că-n întristarea voastră v-ați gândit uneori că ar fi mai bine pentru el să moară, decât să viețuiască astfel precum vețuiește în prezent, pentru aceea mustrați-vă pe dvs însăși și încredințați-vă cu toată nădejdea și pe dvs și pe fiul dvs voii Dumnezeului Atotbun și Atotînțelept. Dacă Dumnezeu păstrează zilele cuiva, atunci aceasta este o binefacere, iar dacă viața cuiva o curmă, atunci iarăși e o binefacere și-n general, potrivit cuvântului Sfintei Biserici, prin marea înțelepciune a iubirii Sale de oameni, Dumnezeu rânduiește totul și tuturor le dă ceea ce le este de folos. Și deaceea pentru om nu este nimic mai bun și mai folositor decât să-și încredințeze voia sa lui Dumnezeu. Iar nouă căile Domnului ne sunt de necuprins. Recunoașteți, că în multe privințe dvs înșivă sunteți vinovată, că n-ați știut să vă educați fiul precum s-ar cuveni. Defăimarea de sine este folositoare, însă conștientizând vina dvs, trebuie să vă smeriți și să vă pocăiți, iar nu să vă tulburați și să deznădăjduiți. De asemenea nu trebuie să vă tulbure gândul că ați fi cauza situației în care se află acum fiul dvs. Aceasta nu este întru totul adevărat; fiecare om este înzestrat cu voință liberă și va trebui să răspundă pentru el însuși înaintea lui Dumnezeu. Și în general acum n-ar trebui să vă îngrijoreze atât de mult pentru el, pentru că Însuși Domnul Dumnezeu, Care cunoaște inimile, să-l înțelepțească. Mare este puterea rugăciunii mamei. Amintiți-vă din ce beznă a răului l-a scos Fericitul Augustin rugăciunea mamei sale. Iar rugându-vă pentru fiu, rugați-vă și pentru dvs pentru ca Dumnezeu să vă ierte cele făcute din neștiință.” Mai bine și frumos nu am fi putut să vă înțelepțim noi, păcătoșii. Dar ar fi bine și să vă spovediți, cerând sfatul și îndrumare.
Prot. Victor Mihalachi


