Întrebări către preot
Întrebarea #1006570
25.05.2011 17:05
Hristos a Înviat!
Re: Hristos a Înviat!
Doamne ajută. Nu este greșit. În 06 mai anul 2010, când s-a aprobat textul calendarului pentru anul 2011, s-a ridicat problema uniformizării calendarului pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi toţi membrii Sfântului Sinod au fost de acord că este mai potrivită începerea săptămânii cu ziua de duminică. Și atunci sau adus următoarele argumente: „Pentru noi, creştinii, ziua de Duminică este cea mai importantă zi din timpul săptămânii. La fiecare Sfântă Evanghelie, fie că e vorba de Matei, de Marcu, Luca şi Ioan, veţi găsi menţionat faptul că Hristos a înviat în prima zi din săptămână, adică ziua de Duminică. În mod firesc, săptămâna în biserică trebuie să înceapă cu ziua de Duminică. Pe de altă parte, este o strânsă legătură între ziua de Duminică şi slujbele care sunt oficiate zilele următoare. Avem Duminica a doua după Rusalii şi săptămâna care urmează trebuie să fie a doua după Rusalii. Nu reprezintă o noutate, am cercetat mai multe calendare - şi din 1912, şi din 1916, 1923, prin sondaj - şi în toate aceste calendare săptămâna începe cu ziua de Duminică, este ziua Domnului, cea mai importantă din punct de vedere creştin, şi acest lucru se regăseşte şi în calendarele bisericilor ortodoxe surori”, a explicat părintele consilier Constantin Stoica. Deci cei care țin de această biserică să se supună cerințelor ei.
Doamne ajută.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


