Întrebarea #10013409

Dragi şi Stimaţi Părinţi, ajutaţi-mă vă rog să înţeleg situaţia creată. Nu demult mama a trecut la Domnul. Tata a rămas singur şi mă are numai pe mine, alţi copii nu are, fraţi surori nu are… După ce a murit mama eu i-am spus că unica salvare e credinţa. De atunci au trecut deja vreo 3 luni şi noi destul de des ne certăm din cauza credinţei. El spune că uite lumea ce face şi cum trăieşte, dare eu îi spun să nu retraiască pentru nimic ci să creadă în Măntuitorul nostru, deoarece toată nădejdea este la El. Ne certăm foarte tare din cauza asta. Deseori se termină că el plînge şi eu mă simt vinovat pentru asta. Există cuvintele Mîntuitorului care îmi dau puteri “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.” Dar există şi porunca a 5-a şi porunca Dragostei şi alte referinţe în scriptură despre cinstirea părinţilor. Vă rog de mă iertaţi.