Întrebări către preot

Întrebarea #1004735

23.02.2011 21:02

am nevoie de linişte sufletească

Întrebare
Sărut mâna, părinte. Aş avea şi alte nelămuriri. Cum v-am explicat în unul din mesajele mele, fiindcă aştept în fiecare zi un răspuns de la cineva care să mă ajute cu o adresă, un număr de telefon pentru un părinte ortodox, care locuieşte în India, New Delhi sau în vecinătate sau poate e în treacăt pe acolo, cum misionar, pentru a face cununia religioasă fiicei mele şi botezul nepoţelului care acum are 3 luni. Dar vă întreb, oare ar putea să se cunune la orice preot, biserica ortodoxă de acolo, iar dacă se poate, care ar fii mai potrivită? Sunt biserici ortodoxe iacobite, gregoriane, copte, şi alte. Vă rog daţi-mi o lămurire. Ei nu doresc nuntă, distracţie, poate face cununia şi botezul acasă? Vă mulţumesc mult şi iertaţi îndrăzneala.
Răspuns

Re: am nevoie de linişte sufletească

Credință și tăria ei pentru sufletele voastre. E greu să vă ajutăm în ce privește înfăptuirea cununiei pe pământurile Indiei. Chiar aș ruga pe cei care sunt în cunoaștere de cauză să vină cu completări pentru a ajuta omul dat. Dar poate vor putea avea ocazia să vină prin țară și aici vor primi Tainelor date. Chiar ne pot contacta special.

Doamne ajută.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie
Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.