Întrebarea #1005856

Bună seara, Părinte. Povestea mea este destul de tristă. Sunt „proaspăt” divorțată, după o căsnicie care a durat doar 3 ani, dar după o relație de aproximativ 13 ani. Cel mai afectat de această despărțire este băiețelul nostru, care luna viitoare va împlinit 2 anișori. Soțul meu este cel care a depus divorțul, iar motivele invocate de el nu conțineau nici o fărâmă de adevăr. Mă acuză că nu i-am permis să aibă o relație cu familia lui, deși vorbea la telefon cu mama lui de vre-o 20 de ori pe zi, iar 4-5 luni pe an își lua concediu fără plată și stătea la sat cu bunicii lui pentru a-i ajuta. Deasemenea, mai spunea că nu i-am permis să aibă alte activități pe lângă serviciu ca să întregească veniturile familiei, deși pe lângă serviciu, se mai ocupa și cu apicultura iar eu eram aceea care iarna îi făcea hrana pentru albine, îl ajutam primăvara la tratamente, la alte activități legate de albine. A reușit în cei 3 ani de căsnicie să ajungă de la 80 de familii la 300. Este adevărat că nu facea foarte mulți bani cu vânzarea mierii pentru că atunci cânt vrei să te dezvolți, nu poți să ai și producție. O alta acuză destul de gravă pentru care a depus și plângere la parchet pe care ulterior a retras-o, a fost că i-am furat aurul. Menționez că eu nu am pasiune pentru bijuterii dar fostul soț și cu mama lui iubesc foarte mult aurul, banii, averile. Din cauza lor există și foarte multe certuri între ei. Au mereu senzația că toată lumea vrea să-i fure și sunt foarte suspicioși. Despărțirea noastră a survenit după ce fostul soț m-a agresat fizic fără să țină cont că băiețelul era în brațe la mine și că ar fi putut să îi facă rău. După acest incident, eu am plecat de acasă dar am venit cât am putut de des să fac curățenie, să îi spăl hainele și să îi fac mâncare. I-am dat și bani pentru mâncare când a avut nevoie. În toată perioada cât am fost separați, el a venit să ne împăcăm dar împunându-mi tot felul de condiții (ex. să fiu sluga mamei lui, să nu mai țin legătura cu familia mea și altele de acest gen). I-am propus să mergem să vorbim cu preotul care ne-a cununat dar m-a refuzat, așa că am vorbit cu preotul fiecare separat. În fața preotului, a recunoscut că m-a agresat fizic și verbal și că în timpul căsniciei, a avut diverse relații cu alte fete. În perioada în care venea la mine să ne împăcăm, el îi făcea curte altei fete pentru a începe o nouă relație. Menționez că mama lui s-a băgat tot timpul între noi. Îi spunea mereu tot felul de minciuni, cum că mama mea ar fi zis și ar fi făcut (mama mea locuiește la 300 km distanță de noi și nu a ținut niciodată legătura cu soacra mea), motiv pentru care ne tot certăm. Ba chiar mi-a găsit și un așa zis amant și cum că ar avea niște fotografii compromițătoare cu mine și cu acesta, dar pentru că ea ne vrea binele, nu i le va arăta copilului ei. Nici în ziua de azi, nu i-a arătat aceste fotografii, deși suntem divorțați iar în perioada divorțului ar fi avut toate “ motivele “ să o facă pentru al stârnii și mai mult împotriva mea, pentru că acestea nu există. Ea a și fost martora nostră la divorț. Menționez că eu nu m-am împăcat cu el pentru că m-am temut pentru sănătatea mea, eu având niște probleme de sănătate mai vechi și despre care soțul meu știa. În timpul incidentului m-a lovit acolo unde știa că poate să îmi facă rău. Știa că nu am voie să fiu lovită, să fiu supusă la emoții foarte puternice de orice fel, că nu am voie să fac efort fizic pentru că a fost cu mine de nenumărate ori la medic și cu toate astea nu s-a ferit să îmi facă rău. La câteva minute după incident, soacra mea a venit val vârtej să mă pună la punct, aplicând și ea aceeași metodă ca și fiul ei. Norocul meu au fost vecinii care erau prezenți. Acum, câteva zile, am primit un telefon de la fostul meu soț, pentru că iar suntem în proces (el m-a dat în judecată pentru că nu vrea să plătească pensie alimentară pentru copil, pe motiv că a renunțat la cei 2 ani de rate plătite la casă) și a încheiat spunându-mi că mă iubește. Întrebarea mea este: dacă mai pot să cred în ce îmi spune acest om. Eu am rămas cu copilul în grija mea și cu 27 ani de rate la casă. El nu vine nici să își vadă copilul... Nu știu ce să mai cred. Deși mi-a făcut mult rău, eu încă îl mai iubesc pe acest om, dar mă doare sufletul când văd cum îl ignoră pe puiuțul nostru. L-am iertat pentru tot răul pe care mi l-a făcut mie dar nu pot să trec peste ce îi face copilașului nostru. Ce mă sfătuiți să fac? Cum să trec peste durerea din sufletul meu? O altă problemă sunt nașii noștri de cununie dar și de botez ai copilului. Acesti oameni nu au ținut legătura cu noi niciodată. Comunicăm prin soacra mea, ei fiind prieteni foarte buni cu ea. Au venit la noi în vizită doar după ce soacra mea și-a dat acordul și atunci l-a trimis pe soțul ei ( tatăl vitreg al sotului meu) ca să vadă dacă sunt în stare să îi omenesc așa cum trebuie. În toată periada de divorț, ei nu m-au căutat niciodată iar zilele trecute, m-am întâlnit cu nașa și îmi spunea că ei nu vor să se bage. Pai ce nași sunt atunci? Ce vor putea ei să facă pentru copilul meu pe care l-au botezat , dacă pentru noi nu au putut să facă nimic? O altă întrebare ar fi cu privire la tatăl natural al soțului meu. El trăiește în concubinaj cu o femeie deși este recăsătorit. După ce s-a pronunțat divorțul, a început să vină săptămânal să îl viziteze pe băiețelul nostru. Este bine să îl primesc, având în vedere viața pe care o duce? Îmi este teamă să nu fie luat ca exemplu de către băiețelul meu pentru că fostul soț asta a făcut. De ce nu și-a vizitat la fel de des nepotul când eram căsătorită cu fiul lui? De ce nu m-a ajutat când l-am căutat să îi spun ce probleme am cu soțul meu dar și cu soacra mea? Momentan, eu l-am rugat să nu mai vină o perioadă de timp pentru că vreau să mă liniștesc dar va veni momentul să îi spun ceva și nu știu ce. Ce mă sfătuiți? Duhovnicul meu m-a sfătuit să nu îl mai primesc dar îmi este teamă să nu greșesc, refuzându-i dreptul de bunic.