Papa l-a primit pe premierul francez
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit pe premierul francez Francois Fillon în audienţă în Vatican. Evenimentul a avut loc sâmbătă, fiind urmat de întâlnirea cu secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, şi cu secretarul pentru relaţiile cu statele, Arhiepiscopul Dominique Mamberti. Un comunicat al biroului de presă al Vaticanului informează că în cadrul întâlnirii s-a vorbit „despre călătoria Papei la Paris şi Lourdes, şi despre importanţa canonizării Fericitei Jeanne Jugan”, fondatoarea Congregaţiei Micilor Surori ale Săracilor. Sora a fost canonizată astăzi.
„Anumite teme de interes general privind relaţiile bilaterale au fost trecute în revistă cu intenţia continuării pe drumul bun al dialogului şi cooperării dintre Sfântul Scaun şi Republica franceză”, se mai spune în nota Vaticanului. „A existat de asemenea un schimb de opinii despre unele teme internaţionale, în special situaţia din Orientul Mijlociu şi din anumite ţări africane, în contextul Sinodului din Africa, dar şi despre dialogul interreligios şi schimbările climaterice. La final s-a menţionat influenţa pozitivă a enciclicii `Caritas in Veritate` în contextul crizei economice globale şi s-a discutat despre noile reguli care trebuie fixate pentru o funcţionare bună a economiei, mai ales în ţările sărace.”
Tot sâmbătă dimineaţa Papa l-a primit în audienţă pe regele Albert al II-lea al Belgiei, însoţit de regina Paola. După audienţa la Papa, regele s-a întâlnit cu Cardinalul Tarcisio Bertone, care a fost însoţit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti. „Discuţiile cordiale s-au concentrat asupra Africii şi situaţii politice internaţionale, respectării drepturilor omului şi dezvoltării popoarelor. Atenţia a fost apoi îndreptată asupra istoriei Bisericii din Belgia, subliniindu-se importanţa canonizării Fericitului Jozef Damian de Veuster şi exemplul oferit de el Belgiei şi lumii întregi.”

www.catholica.ro