Cum ar trebui să fie o adevărată prietenie?
Zilele trecute am primit la rubrica „Întreabă Preotul” o îndreptare care necesită o lămurire despre prietenia din această lume. Cum ar trebuie să fie aceast prietenie, de ce natură? Meditând la acea întrebare îmi aminteam despre prietenia celor doi apostoli Petru și Pavel. Dacă cineva ar dori să afle cum trebue să iubească cu adevărat, şi dacă ar dori să cunoască puterea dragostei, să alerge la fericitul Pavel, maestrul dragostei.
Pavel îl va învăţa cât de mare este durerea şi de câtă tărie sufletească are nevoie cel care trebue să îndure despărţirea de un prieten adevărat. Căci acesta, care şi-a dezbrăcat trupul, care şi-a lepădat corpul şi a umblat în toată lumea aproape cu sufletul gol, care a alungat din mintea sa orice patimă şi a ajuns imitator al apatiei puterilor netrupeşti, a suportat cu uşurinţă toate suferinţele, ca şi cum ar fi suferit aceasta într-un trup străin: întemniţările, lanţurile, arestările, biciuirile, ameninţările, moartea şi tot felul de chinuri; dar când s-a despărţit de dânsul un suflet iubit, s-a supărat şi s-a turburat nespus de mult, pentru că deşi se aştepta să-şi vadă prietenul iubit nu l-a găsit; pentru aceea a şi plecat îndată din oraş.
– Pentru ce faci aceasta, Pavele? Ai fost legat de lemn, ai fost închis în temniţă, ți s-au dat lovituri de bice, de pe spatele tău a curs sânge; ai învăţat pe alţii taina credinţei, ai botezat, ai adus jertfe şi n-ai dispreţuit pe niciunul care voia să se mântuiască! Pentru ce când ai venit în Troada ai şi plecat îndată din ea, cu toate că ai găsit acolo ţarina desţelenită şi lucrată, gata să primească seminţele învăţăturii? Pentru ce ai aruncat din mâini atât de mare câştig?
– Da, răspunde apostolul Pavel, am plecat, pentru că absenţa lui Tit m-a doborât din pricina tristeţei; sufletul meu a fost tulburat foarte mult. Atât de mult m-a doborât durerea şi aşa m-a biruit, încât m-a silit să plec.
Ai văzut cât este de mare durerea pricinuită de despărţirea prietenului iubit? Ai văzut ce lucru jalnic si plin de amărăciune este? Ai văzut ce suflet nobil şi viteaz trebue să ai ca să suporţi această despărţire? Pentru cei care-și iubesc prietenii nu le este deajuns ca să fie legaţi sufleteşte cu ei şi nici nu-i mângâie atât de mult aceasta; din contra au nevoie de prezenţa lor trupească, iar dacă aceasta nu-i cu putinţă, mare parte din bucuria lor se pierde.
Vai! Cât de înflăcârată este dorința dragostei! Pavel cel neînfricat în faţa focului, cel tare ca oţelul, cel neclintit, cel neînduplecat, cel care a spus: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau foamea sau prigoana sau golătatea sau primejdia sau sabia?” (Romani, VIII, 35);
Pavel, care s-a împotrivit pământului şi mării, care şi-a bătut joc de porţile cele de oţel ale morţii, el, când a văzut lacrimile unor prieteni ai săi, atât de mult a lăcrămat şi i s-a sfâşiat inima, încât n-a mai putut să-şi ascundă suferinţa, ci a spus îndată : „Pentru ce plângeţi sfâşiindu-mi inima?” (Faptete Apostolilor, XXI, 13).
Ce minune ! Adâncul apelor nu i-a sfâşiat inima şi totuşi câteva lacrimi iau sfâşiat-o şi i-au rupt-o! „Pentru ce plângeţi sfâşiindu-mi inima!„
– Spune-mi, Pavele, pentru ce vorbeşti aşa? Au avut atâta putere lacrimile ca să-ţi zdrobească sufletul tău de oţel?
– Da, răspunde Pavel, căci este mare puterea dragostei. Ea mă birue şi mă stăpâneşte. Tuturor pot să mă împotrivesc în afară de dragoste.
Iată după ce puteți să vă dați seama dacă prietenia voastră este o prietenie bazată pe credință. Îl avem ca model pe Apostolul Pavel care ne-a demonstra ce înseamnă prietenie și cum suferi atunci când o prietenie se termină. În materialul de mai sus am folosit un fragment din Sfantul Ioan Gură de Aur.
Să încercăm să lăsăm prietenii frumoase în urma noastră care să lase rod frumos și plăcut Domnului.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
