Un lider saudit al Al-Qaida cheama la uciderea crestinilor

Numărul doi al grupării Al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa), sauditul Said Al-Shihri, a chemat la uciderea creştinilor din ţara sa, printr-un mesaj audio postat miercuri, 11 august 2010, de către site-urile islamiste, infomeaza AFP.

Liderul al-Qaeda a mai cerut, de asemenea, Israelului, să atace şi să răstoarne monarhia saudită. Shihri a declarat că organizaţia sa a fost chestionată de mai mulţi membri ai armatei saudite, care i-au solicitat luarea de măsuri împotriva creştinilor care trăiesc în Arabia Saudită. Cu toate acestea, el a atras atenţia ca nu cumva să existe pierderi de vieţi omeneşti în rândul musulmanilor, atunci când sunt atacaţi creştinii: „Grija lui Dumnezeu de a păstra sângele musulmanilor lasă să întârzie atacurile împotriva creştinilor”, a mai spus el. „Atacaţi Israelul, care se află la câţiva kilometri distanţă de voi şi ale cărui lumini poate fi vazute din oraşul Hael”, în nordul Arabiei Saudite, a declarat şeful al-Qaeda. Acesta a solicitat deci formarea de celule în sânul forţelor armate saudite pentru „a face cât mai uşoară răsturnarea monarhiei Al-Saud”. Cu baza în Yemen, Aqpa cuprinde ramurile yemenită şi saudită ale reţelei lui Osama ben Laden, care au fuzionat în ianuarie 2009.

www.lacasuriortodoxe.ro