Dumnezeu nu se mai poate înţelege cu noi?

Ştim şi să mulţumim, nu doar să cerem? Slujba Sfintei Liturghii, pe care o săvârşim în fiecare duminică sau sărbătoare sau în alte zile, în care se actualizează pentru noi Cincizecimea, se mai numeşte şi Euharistie – mulţumire, tocmai pentru că Îi mulţumim Sf. Treimi pentru darurile Sale revărsate asupra noastră, pentru toate cele ce le-am primit din bunătatea Sa, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru sănătate şi bunăstare, pentru realizările în familie, la şcoală, în profesiune.


Desigur, avem şi greutăţi, necazuri şi întristări multe, parcă tot mai multe. Îi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru acestea? Dar să fim sinceri, nu o prea facem. Mai mult, adeseori uităm să-I mulţumim pentru binele pe care îl primim din pricina greutăţilor pe care le suferim, ca îndreptare de la Dumnezeu.

 

Cu atât mai mult, uităm de binele primit când necazurile se adună. Dacă privim în urmă, la cele două decenii de la căderea comunismului, nu ne bucurăm atât de mult, precum s-ar cuveni, de darul eliberării pe care ni l-a făcut Dumnezeu, cât ne supărăm pentru starea în care am ajuns: foarte multe boli grave, epidemii, multe morţi premature, sinucideri ale tinerilor, şomaj, nedreptate, corupţie, înstrăinare de casă, secetă, cutremure, alunecări de teren, inundaţii, dereglare a climei, criză financiară şi economică.

Ce facem cu darurile primite?
Ne punem, desigur, întrebarea: De ce această degradare a vieţii noastre? A încetat Dumnezeu să fie iubitor faţă de noi? Nu mai avem în cer un Părinte bun la Care S-a înălţat Mântuitorul ca să ne trimită pe Duhul Sfânt şi odată cu Acesta toate darurile Lui? Şi-a întors Dumnezeu faţa de la noi? Sau, mai degrabă, noi L-am uitat? Ce ar trebui să facă Dumnezeu cu noi?
În negrăita Sa bunătate, Dumnezeu dă tuturor sănătate, dar noi o cheltuim trăind dezordonat, numai pentru plăcere şi neglijând rânduiala posturilor. Dumnezeu ne dă frumuseţe trupului, dar noi îl afişăm dezgolit, pretutindeni, ca să trezim poftele cele ruşinoase. Dumnezeu ne dă minte luminată, dar noi o folosim ca să înşelăm şi să profităm necinstit de ceilalţi. Dumnezeu ne dă bunăstare, dar noi o transformăm în lăcomie şi invidie. El dă roade bogate, dar noi nu mai încetăm să furăm, să luăm din ceea ce nu e al nostru. El ne dăruieşte viaţă paşnică, dar noi ne învrăjbim şi ne răzbunăm. Dumnezeu doreşte să ne dea armonie în familie, dar noi nu mai contenim violenţa, divorţurile, adulterele. Dumnezeu vrea să ne dea copii buni şi ascultători, dar noi îi avortăm sau îi abandonăm la naştere, sau îi educăm cu televizorul sau îi părăsim pentru câştigurile materiale. Dumnezeu doreşte să avem copii sănătoşi, dar noi umplem ţara cu anticoncepţionale şi plătim campanii de vaccinare. Dumnezeu doreşte să avem conducători vrednici, dar noi acceptăm cu uşurinţă prevederi legale împotriva moralităţii şi a sfinţeniei vieţii, doar pentru a oferi drepturi unor minorităţi bolnave, împotriva vieţii normale rânduite de Dumnezeu. Rând pe rând, îngăduim prin lege omorârea copiilor în pântece, prostituţia, incestul, relaţiile nefireşti. Dacă acestea sunt păcate pe care nu le putem curma prin închisoare, nici măcar nu prevedem o sancţiune morală ca să arătăm că preţuim cum se cuvine viaţa primită de la Dumnezeu şi buna ei cuviinţă.

Suntem lăsaţi în voia inimilor noastre
Iubiţi credincioşi, ce să facă Dumnezeu când nu Se mai poate înţelege cu noi? Să ne bată sau mai bine să ne lase în voia noastră? Despre unii ca noi, Sf. Apostol Pavel spunea: „precum n-au încercat să păstreze pe Dumnezeu în cugetele lor, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără de judecată, să facă cele ce nu se cuvine.”(Rom. 1, 28). Să ne lase aşadar Dumnezeu să ajungem „plini de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele”?
Vom fi mai liberi, mai avuţi, mai mulţumiţi de viaţă punându-ne pe noi şi voia noastră în locul lui Dumnezeu? „Au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios… de aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei”, spune Sf. Ap. Pavel. Ce fel de viaţă vom duce, ce fel de bine vom aştepta pentru acestea de la Dumnezeu?
Desigur, nu Dumnezeu e pricina atâtor rele, ci rătăcirea noastră de la credinţă, abaterea noastră de la rânduiala firii, neglijarea instituţiei sfinte a familiei, nerecunoştinţa şi nemulţumirea. Când ne merge rău, Dumnezeu nu ne părăseşte, căci nu este niciun păcat care să biruiască iubirea Lui de oameni, ci El ne lasă în voia inimilor noastre. Ca un părinte iubitor ne îngăduie cu îndelungă răbdare şi, dacă nu înţelegem din experienţa binelui, ne lasă să înţelegem ce se întâmplă cu noi din experienţa răului. Dacă însă dorim iarăşi să avem parte de bine, trebuie să încetăm răul pe care îl facem şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte. Să alergăm la mila Lui, la iertarea Lui, la iubirea Lui părintească şi să cerem: „Păcatele tinereţilor şi ale neştiinţei nu le pomeni, şi de cele ascunse ale noastre, curăţeşte-ne pe noi. Nu ne lepăda pe noi în vremea bătrâneţilor; când slăbeşte tăria noastră, nu ne părăsi pe noi. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învredniceşte-ne să ne întoarcem la Tine şi caută spre noi cu bunăvoinţă şi cu har. (…) Cercetează-ne pe noi cu bunătatea Ta. Izbăveşte-ne pe noi de tirania diavolului. Întăreşte viaţa noastră cu poruncile Tale cele sfinte şi sfinţitoare. Înger credincios, păzitor, pune poporului Tău şi pe toţi ne adună întru Împărăţia Ta. Dă iertare celor ce nădăjduiesc întru Tine. Iartă-le lor şi nouă păcatele. Curăţeşte-ne cu lucrarea Sfântului Tău Duh”. Amin.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR