Activitatea liderilor de tineret, un „experiment eşuat”

Mai mulţi pastori şi foşti lideri creştini de tineret, din SUA, susţin că activitatea cu tinerii din biserici, în ultimii 50 de ani, a reprezentat un „experiment eşuat”. Împărţirea comunităţilor religioase în funcţie de vârstă este o practică lipsită de suport biblic.

National Center for Family Integrated Churches (NCFIC) a lansat documentarul Divided, realizatorii filmului dorind să afle de ce generaţiile tinere sunt mai puţin interesate de participarea la biserică, informează christianpost.com.

Conceptul modern al activităţii cu tinerii, în biserici, este un „experiment eşuat”, a declarat Scott T. Brown, directorul NCFIC. În opinia sa, separarea copiilor şi adolescenţilor de persoanele adulte, în biserici, este un concept nebiblic, împrumutat din filosofiile umaniste. „Biserica a fost divizată în funcţie de generaţii”, conchide Brown.

Boyd Dellinger, unul dintre pastorii intervievaţi pentru realizarea documentarului, mărturiseşte că a produs un mare rău ca lider de tineret în biserică, pentru că i-a ţinut pe copii şi adolescenţi departe de părinţii lor, şi mai ales de taţii lor. Intenţia liderilor de tineret nu este una rea, susţine Dellinger, însă metoda folosită este greşită.

Dumnezeu i-a ales pe taţi să aibă grijă de copiii lor, nu pe altcineva care să facă acest lucru doar pentru că are o diplomă… Lucrul acesta nu îl califică pe altul să devină în mod automat liderul spiritual al familiei tale”, a declarat Dellinger.

Peste 750 de biserici americane au postat pe site-ul NCFIC un document prin care se angajează să promoveze o viaţă religioasă care nu separă, ci uneşte generaţiile de credincioşi.

www.semneletimpului.ro