Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kiril a fost decorat de către președintele interimar Marian Lupu astăzi, 9 octombrie, cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat. La evenimentul organizat la Palatul Republicii a venit prim-ministrul Vlad Filat, liderul PCRM Vladimir Voronin, fostul președinte Mircea Snegur și mai mulți deputați. Ordinul i-a fost înmânat pentru promovarea valorilor creștine și contribuţia la dezvoltarea şi aprofundarea legăturilor între poporul rus şi moldovenesc. În această dimineață Patriarhul Kiril a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Nașterea Domnului unde au participat peste 2000 de creștini. La slujbă, de asemenea, a fost prezentă conducerea țării și Vladimir Voronin.În cadrul Sfintei Liturgii, Mitropolitul Vladimir i-a oferit Patriarhului Kiril Icoana Tuturor Sfinţilor care au proslăvit poporul Moldovei. La rândul său, Sanctitatea Sa a dăruit eparhiilor şi parohiilor din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove evanghelii traduse în limba de stat, o broderie cu chipul Maicii Domnului şi iconiţe pentru credincioşi.Patriarhul a venit şi cu un mesaj către clasa politică, scrie publika.md. „Forţele politice şi partidele să dea dovadă de înţelepciune, responsabilitate în faţa lui Dumnezeu şi oameni, ca să păstreze poporul în unitate, ca să ajungă la acorduri, care să le asigure susţinere largă din partea poporului”, a menţionat Patriarhul Kiril.După Sfânta Liturghie, Sancitatea Sa a vizitat complexul memorial „Eternitate” unde a depus o corană de flori la Focul Veşnic. La ora 16.30, Patriarhul Kiril se va întâlni cu Marian Lupu și Vlad Filat.
Patriarhul Kiril a fost decorat cu „Ordinul Republicii”
Patriarhul Kiril a fost decorat cu „Ordinul Republicii”
www.unimedia.md