Numărul de musulmani britanici se va dubla până în 2030

Pentru mulţi români, măsurile antiemigraţie propuse de partidele naţionaliste vest-europene apar ca potrivnice şanselor lor pentru o viaţă mai bună, pentru alţii sunt doar o nebunie şi de neînţeles, pentru că astfel sunt prezentate de mass-media din ţara noastră.

În timp ce politicienii vestici, la fel ca ai noştri, sunt stăpâniţi doar de imperative economice, iar, astfel, oamenii sunt priviţi doar ca nişte unități economice, ca producători-consumatori sau doar forţă de muncă, emigraţia promite să schimbe până la a face de nerecunoscut un întreg continent. Și este continental nostru şi este acel continent în care politicienii vor să ne integreze.

În trendul cunoscut al emigraţiei şi natalităţii, realitatea în care europenii vor deveni minorităţi în ţările lor este doar o chestiune de timp.

Un studiu al «Pew Research Centre» din 2010 arăta că Marea Britanie va avea mai mulţi musulmani decât Kuweit, până în 2030. Populaţia musulmană din această ţară se va dubla, ajungînd la 5,5 milioane, până în 2030, aproape unul din zece britanici va fi musulman în acel an.

În lume, din 1990 până în 2010, numărul de adepţi ai credinţei islamice a crescut cu o rată medie de 2,2% anual. În 2010 existau 1,57 miliarde în lume.

Proiecţiile «Pew Research Centre» în 40 de ani, între 1990 şi 2030, populaţia musulmană a Marii Britanii va cunoaşte o creştere de cinci ori.

În 1990 existau 1,1 milioane de musulmani în Marea Britanie, reprezentînd 2% din populaţie. Din 2010, această cifră a crescut la 2,8 milioane, 4%. Până în 2030 numărul acestora va ajunge la 5,5 milioane – 8% din populaţie.

În SUA, numărul de musulmani se va dubla, de asemenea, până în 2030, ridicându-se la 6,2 milioane, de la 2,6 milioane, astăzi.

Raportul amintit mai arată că unul din patru migranţi din Marea Britanie este musulman.

În Canada, numărul de musulmani va ajunge la aproape 2,7 milioane în 2030, de la 940.000, în prezent.

Marea Britanie a avut mult timp un nivel ridicat de imigrare din unele ţări musulmane, în special Pakistan şi Bangladesh, iar, în ultimii ani, a cunoscut un număr mare de migranţi din părţile islamice ale Africii.

Acelaşi raport arată, de asemenea, rate ridicate ale natalităţii musulmanilor. În general, populaţiile musulmane tind să aibă rate mai mari de fertilitate decat non-musulmanii.

Până în 2030, musulmanii vor ajunge până 26% din populaţia lumii, proiectată la 8,3 miliarde. Aceste cifre reprezintă o creştere de la 1,6 miliarde, în 2010, la 2,2 miliarde, în 2030, o creştere de 35%.

Multiculturalismul şi internaţionalismul, politicianismul (pe măsură ce aceste mase de oameni au devenit electorat) au făcut acest fenomen posibil şi tot mai pronunţat. Alături de migraţia africanilor şi a asiaticilor în Europa, acest fenomen este astăzi de nestăvilit. Unde va duce el nu pot fi întrebaţi oamenii politici, ei ştiu cel mult ce s-ar putea întâmpla cu partidul lor la următoarele alegeri. Aceleaşi atribute ale politicienilor vestici vor adânci acest fenomen în continuare până la… anihilarea unor naţiuni, dispariţia unor culturi şi a unei civilizaţii. Suntem pregătiţi şi ne dorim să urmăm acelaşi drum?

Sursa: Observatorul Popular