În Rusia va apărea prima cafenea creştin-ortodoxă
Cafenea creştin ortodoxă va apărea în cel mai scurt timp în Eparhia de Ecaterinburg. Aceasta va fi deschisă într-un sat din reguinea Sverdlovului, aflându-se sub patronajul preotului din această localitate şi a bisericii cu hramul „Înălţarea Domnlui”. După afirmaţiile parohului bisericii preotul Ioan Lozovoi, toate pregătirle se finisează în această săpătămână.
Actele necesare deschiderii sunt deja pregătite. În această cafenea, vizitatorii vor avea posibilitatea să guste din bucatele tradiţionale ruseşti, clătite, pateuri cu carne, peşte, varză şi ciuperci. În perioada postului, în meniu îşi vor face loc bucatele de post. Cu bucate de post vor fi hrăniţi vizitatorii şi în zilele de miercuri şi vineri.
Preţurile susţine părintele, vor fi accesibile clienţilor. Aici va fi posibil nu doar să mănânci şi să te întăreşti trupeşte gusots şi eftin, ci va exista posibilitatea pur şi simplu de a participa la concertele de muzică de folclor, sau muzică de autor, sau de a sta la gura sobei la un ceai.
În perspectivă, utorii ideii doresc să organizeze aici un adevărat cămin cultural, de propagare a valorilor creştine. Deschiderea se preconizează pentru săptămâna brânzei, când în Rusia vor avea loc mai multe festivităţi legate de sărbătorirea în masă a „masleniţei”, care anticipează începutul postului mare.
Amintim că în lume aceasta nu este prima, acestea prezentând un real folos.
Pravoslavie.ru

כיסוי לרכב חיצוניВодный транспортlingerie erotique de qualite acheter en ligne