Declaraţia Patriarhului latin asupra paradei homosexuale la Ierusalim

La 29 iulie 2010, s-a ţinut pe străzile Ierusalimului cea de-a opta paradă a homosexualilor, devenită o practică anuală din 2002. În faţa acestui fapt, liderii religioşi din Ţara Sfântă – evrei, creştini şi musulmani şi druzi – au exprimat şi continuă să exprime protestul lor ferm, aflăm de pe situl Radio Vatican, care publică declaraţia Patriarhului latin de Ierusalim, Fouad Twal. “Pe lângă a proclama drepturile homosexualilor, această manifestare constituie şi o provocare pentru familie şi căsătorie, instituţii voite de Dumnezeu, care a binecuvântat uniunea dintre bărbat şi femeie. Această paradă, precum şi organizatorii şi autorităţile care o permit, nu dovedesc nici o sensibilitate nici faţă de familii şi sentimentele lor, nici faţă de sfinţenia acestui oraş”.

Patriarhul continuă: “Homosexualii să îşi ţină paradele unde vor, dar să lase Ierusalimul pentru pelerinii şi credincioşii săi. Acest oraş a suferit deja atâtea răni şi umiliri, şi e dureros să constaţi că în timp milioane dintre locuitorii săi arabi, inclusiv cei din Teritoriile Autorităţii Palestiniene, sunt împiedecaţi să viziteze Locurile Sfinte din Ierusalim din motive de ‘siguranţă’, este permisă pe de altă parte, fără a constitui nici o problemă, o asemenea manifestaţie. Bazându-ne pe responsabilitatea noastră de a păzi sfinţenia acestui oraş, căutând să cooperăm cu toţi oamenii de bunăvoinţă, fie musulmani, evrei sau druzi, în acest oraş din care ‘a ieşit legea şi cuvântul Domnului’ (cf. Isaia 2,3), ne exprimăm amărăciunea în faţa desfăşurării acestei manifestaţii. Asemenea demonstraţii ţintesc oraşele noastre sfinte şi exprimă o opoziţie directă la învăţăturile Cărţilor Sacre privind sfinţenia căsătoriei, înţeleasă ca uniune dintre bărbat şi femei, binecuvântată de Dumnezeu cu darul copiilor. Exprimăm respectul nostru profund faţă de orice fiinţă umană, dar în acelaşi timp vestim adevărul celor Zece Porunci, fundament al fericirii potrivit celor spuse de Domnul: ‘Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile’ (Matei 19,17)”.

www.catholica.ro