Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care ne-ai poruncit să ne iubim unii pe alţii, ajută-ne să împlinim fără împiedicare această porun că a Ta.
Am socotit că este bineplăcut Ţie să înfiem acest copil pe care viaţa l-a lipsit de dragostea părinţilor lui. Dă-ne, Doamne, să-l iubim cu dragostea pe care Tu o sădeşti în inimile noastre. Să găsească la noi dragostea care îi lipseşte şi sufletul lui tulburat să se umple de linişte şi de bucurie. Dă-i lui să Te iubească din toată inima, iar pe noi să ne respecte după cuviinţă, fiind un copil ascultător şi cuminte. Dă-i lui, Doamne, să iubească Biserica, rugăciunea şi toată fapta cea bună.
Binecuvântează şi sfinţeşte casa noastră, rânduind toate cele de trebuinţă, că de la Tine vine tot binele şi a Ta este slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
(Atunci când un copil este înfiat, el trebuie să meargă la biserică împreună cu părinţii care îl înfiază, pentru ca preotul să le citească din Molitfelnic o slujbă specială.)