Sărut mâna, părinte. Vă scriu, ca să vă cer sfatul, în ceea ce mă priveşte. Încă de când eram copil, m-am rugat la bunul Dumnezeu, să-mi dea şi mie un soţ bun şi o căsnicie fericită, când am crescut mare, am cunoscut pe cineva care m-a făcut să sufer foarte mult. Am pus nunta, am trăit mereu cu speranţa că ne vom căsători, iar el cu o lună înainte de nuntă, mi-a aruncat voalul la gunoi, a vândut verighetele. Mă acuza pe mine mereu, dacă i se întâmpla ceva rău lui, pleca singur la petreceri şi eu rămâneam acasă şi plângeam, am suferit foarte mult. Dar acum îi mulţumesc bunului Dumnezeu la orice pas că m-a scăpat de acest om, viaţa mea ar fi fost un calvar lângă el, mult mai rău era decât era acum. De puţin timp, am cunoscut pe altcineva, care însă a fost căsătorit şi are si o fetiţă, s-a despărţit pentru că soţia era agresivă, arunca cu tot felul de lucruri prin casă, ghivece de flori, telecomenzi şi nu se puteau înţelege, fetiţei îi rupea foile din caiet. El este un om foarte bun, cu bun simţ, şi cu un suflet tare bun. Acum, ce mă sfătuiţi să fac? Să cunosc acest om, să încercăm să avem o relaţie de prietenie, eventual să ne căsătorim? Oare fac bine, mi-e puţin cam teamă, dar el este acum un om liber, divorţat. Ce mă sfătuiţi să fac? Toată viaţa mi-am dorit să găsesc şi eu un soţ bun.