Sărut-mâna părinte. Am trăit mult timp rătăcită, până să-mi dau seama că bunul Dumnezeu ne încearcă pentru că ne iubeşte, iar dacă noi nu ştim să-L căutăm, vine El în întâmpinarea noastră. Trebuie doar să avem sufletul deschis, să-L primim şi să nu ne pierdem credinţa, indiferent ce ne este dat să trăim în această viaţă. Îndrăznesc să vă cer un sfat cu privire la modul în care ar trebui să mă comport cu unele persoane din jurul meu care sunt veşnic nemulţumite, iscoditoare, contrazic pe toată lumea, cu privire la orice temă – ceva de genul „eu le ştiu pe toate, am dreptate mereu, dacă nu ai aceeaşi părere ca mine, ești împotriva mea”. Cum s-ar putea să-ţi vezi de treabă liniştit, fără să te doară sufletul, când astfel de oameni vin şi dezgroapă tot felul de nimicuri care s-au întâmplat cu mulţi ani înainte, peste care nu ştiu, nu pot sau nu vor să treacă, nu iartă şi nu uită nimic. De ceva timp, am început să mă închid în mine, doar îi salut sau le răspund la salut, discut doar chestiuni strict profesionale, dacă mi se cere un sfat sau un ajutor îl dau, dacă nu, îmi văd de treaba mea pentru că de schimbat oricum nu îi pot schimba. Pot doar să mă rog pentru ei să le dea Dumnezeu sănătate iar mie răbdare şi înţelepciune .