Slăvit fie Domnul, părinte. Sunt plecată de câtva timp din ţară, am găsit aici o biserică ortodoxă şi mă duc aici cu ajutorul lui Dumnezeu când pot şi îmi permite timpul. Trăiesc împreună cu un verişor şi soţia lui care actualmente s-au despărţit, am rămăs să trăiesc cu ea din motive de lucru, la scurt timp am aflat că are pe altcineva, defapt şi că asta a fost cauza, verişorului meu nu i-am spus pentru că nu vreau să sufere, dar ştii părinte deja mă simt altfel ca şi cum îi port ură sau nu ştiu cum s-o numesc, fiindcă mi-am pierdut încrederea în ea şi aş vrea să mă uit la ea cu alţi ochi. Încerc să nu fac asta, dar nu pot, e mai puternic ca mine…mă rog lui Dumnezeu ca să alunge ura asta de la mine şi gândurile rele, că doar e păcat să judecăm oamenii, apoi am un singur frate, cu care nu am vorbit de 8 luni, fiindcă e supărat pe mine, că l-am sunat şi i-am ţinut o lecţtie despre viaţă, fiindcă se foloseşte de ei, apoi am pierdut-o pe bunica, persoana la care am ţinut cel mai mult şi nici măcar la înmormântare nu am putut să mă duc, şi o visam foarte des…cred că nu m-a iertat că nu am fost să-mi iau rămas bun, eu i-am promis că mă voi întoarce în vară, însă nu a ajuns până atunci. Mereu plângea când auzea de mine şi-mi zicea că cred că n-o să ajung să te văd. Uneori am zile când nu văd scop în viaţă, că nu am pentru ce lupta…şi că nimănui nu-i pasă de mine…îmi pierd speranţa şi astfel trece o zi după alta. Doar când ascult o cântare bisericească mă linişteşte. Mă rog de mă iertaţi, părinte.