Spovedanie

0
0

Slăvit să fie Domnul! Părinte am şi întrebari: 1. Am o dorinţă să merg la spovedanie dar nu ştiu cum să procedez, la părintele la care ne-am cununat mi-i ruşine să merg, deoarece ne cunoaşte pe toţi foarte bine, în special pe soţ care a cântat în strană şi mi-i teamă să nu-i spuie, şi cumnatul e preot şi se întâlnesc, iar la cealaltă biserica soţul spune să nu merg că e cu românii, nu ştiu cum să procedez în aşa caz, ajutaţi-mă va rog frumos cu un sfat! 2. O bună prietenă şi-a schimbat religia, s-a dat în „Subotnici”, eu încerc să o conving că nu procedează corect, dar ea mereu îmi spune că noi nu suntem corecţi că ţinem duminica, iar în biblie scrie că trebuie să ţinem sâmbăta, că este ziua a şaptea! Aş vrea foarte mult s-o ajut să se întoarcă înapoi la ortodoxie! Cum să-i explic toate întrebările acestea, a fost cununată, a botezat prima fată, iar a doua a fost botezată fără prezenţa ei, ea a fost anunţată mai târziu, aş dori foarte mult s-o ajut. Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

1) Despre spovedanie: fraților, să nu glumim și să înțelegem odată și pentru totdeauna: se numește taina spovedaniei, și un preot, Doamne ferește nu poate spune ce cuprinde ea despre un om, altcuiva. Acest fel de preot se caterisește imediat!  Deci lăsați frica într-o parte, căci omul care se pocăiește nu ajunge la mărturisire ca să povestească preotului frumoase fapte, ci păcatele ce-l apasă, și apoi nu le spune preotului, ci se mărturisește  față de icoană, față de Hristos! Deaceea, fiți pe pace și mergeți la acel doctor duhovnicesc, căruia puteți să-i spuneți tot și care vă va ajuta duhovnicește. Cât despre preot român, eu nu văd pricina de ce nu puteți apela și la el. Dacă e problema calendarului, atunci s-a mai spus că nu e greșită nici una, nici alta. Dar, se recomandă să vă țineți de parohia din care faceți parte. 2) Despre prietenă: e trist soră, dar și greu, căci și unui sfânt îi vine greu să întoarcă astfel de oameni rătăciți la dreapta credință. Și dacă și dvs singură nu sunteți cât de cât întărită în ea, atunci să luați seama în încercările dvs, căci e foarte ușor de a cădea în plasele diavolului. Eu zic că vă rămâne să vă rugați mult pentru ea, cu lacrimi Domnului, și cu voia Lui cea sfântă, va face de i se va deschide mintea ca să înțeleagă unde-i și care-i adevărul divin.

Domnul e întărirea mea, sprijinul și îndreptătorul meu, de cine mă voi teme?!

Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie,
Cu râvnă întru Domnul

 

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.