Sărut mâna, părinte. În primul rând vreau să vă mulțumesc din suflet pentru răspunsul la întrebarea nr. 5106. Este o muncă titanică lupta cu diavolul. Am fost astăzi la Mănăstirea Radu Voda, am dat acatist și liturghie, m-am rugat din tot sufletul ca bunul Dumnezeu să o liniștească pe soacra mea, să-i ierte păcatele și să o îndrepte pe calea cea bună și ce credeți că a făcut soacra mea în acest timp, a mers la biserică la noi în cartier și iar a început seria ei de blesteme, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am pățit nimic, nu se lipește nimic din ce spune, dar am senzația că mă învârt în cerc. Pe de o parte, eu mă rog pentru păcatele ei, îi aprind lumânare, iar ea pe partea cealaltă face păcatele înapoi, este muncă în zadar, nu mă vait dar sunt sleită de energie, nu am să mă las pentru că eu cred foarte mult în Dumnezeu și de fiecare dată când m-am rugat mi-a ajutat dar acum este o luptă cu o legiune de diavoli nu cu unul, din păcate. M-am gândit să fac Sfântu Maslu la Mănăstirea Radu Voda (cu atât mai mult cu cât suntem în post) și nu am să mă opresc numai la un Sfânt Maslu, am să fac de câte ori am să pot și cât mai des, am să merg și la Mitropolie să fac și acolo un Sfânt Maslu (nu vă supărați este acelaș lucru Sfântul Maslu cu Maslu Sfântului Vasile?). Nu am întâlnit până acum un om atât de rău și să dea Dumnezeu să nu mai întâlnesc niciodată astfel de oameni. Vă mulțumesc din suflet pentru sfaturile pe care mi le-ați dat și că ați citit e-mailul meu, faceți mult bine celor ca mine prin faptul că ne citiți întrebările și ne dați sfaturi potrivite la fiecare în parte. Sărut mâna, părinte și Dumnezeu să va dea putere, să vă lumineze în continuare sufletul și mintea să faceți în continuare ceea ce faceți pentru că faceți mult bine. Pot să vă trec și pe dumneavoastră la Sfânta Liturghie? Pentru că de acum înainte, probabil, voi merge în fiecare săptămână la mănăstire, lupta a început și după cum m-ați sfătuit și dumneavoastră îmi trebuie multă răbdare și multă credință și tot atâta putere pentru că mă seacă de energie. Doamne Ajută, părinte.
- Gabi a întrebat 14 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.