Am păşit în a VI-a săptămână a Postului Mare
Încă două săptămâni ne mai desprte de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului. Cu toate acestea, toată rânduiala bisericii ce se va săvârşi în următoarele două săptămâni are drept scop îndreptarea cugetelor şi a inimilor noastre la Sfânta Pocăinţă. Cântările rămân în continuare umilitoare, pline de pocăinţă, iar serviciile divine din Sfintele Biserici ne îndeamnă ca cuviincios să plecăm genunchii inimilor noastre către Crucea Mântuirii care se întrezăreşte. Deja îl vedem pe Mântuitorul nostru cu ea în spate, biciuit de către ostaşi, pornit în drumul mântuirii neamului omenesc.
Săptămâna a VI-a a Marelui Post, este însă marcată şi de un alt mare eveniment ce a avut loc în istoria mântuirii neamului omenesc „Bunavestire”. Momentul când Arhangelul Gavriil s-a arătat Stăpânei noastre pentru ai binevesti ei, iar prin ea întreg neamului omenesc, despre venirea Mântuitorului nostru. Acest mare praznic este marţi, 7 aprilie. În cinstea Sfintei Sărbători, Sfânta noastră Biserică dă dezlegare în această sfântă zi la peşte, vin şi unt de lemn.
Măiculiţa Domnului să ne binecuvânteze şi să ne aibă în pază, fiind aprigă rugătoare înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
În această săptămână, biserica „Sfânta Treime” din s. Lucaşeuca v-a săvârşi serviciile divine după cum urmează:
• Luni – 16.00 – Ceasul 9, Vecernea cu priveghere, Utrenia şi Ceasul I cu catizma a 13
• Marţi – 07.00 – Ceasurile 3, 6, 9, Obedniţa şi Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur împreunată cu Vecernea; Acatistul Bunei Vestiri
• Vineri – 16.00 – Ceasul 9, Vecernea, Utrenia şi Ceasul I
• Sâmbătă – 08.00 Rugăciunile de dimineaţă, Ceasurile 3 şi 6, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur
• Sâmbătă – 16.00 – Ceasul 9, Vecernea cu priveghere, Utrenia în timpul căreia se vor sfinţi stâlpările şi Ceasul I
• Duminică – 8.00 – Rugăciunile de dimineaţă, Ceasurile 3 şi 6, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
Să ne ajute Dumnezeu ca cu vrednicie şi cu folos pentru sufletele noastre să săvârşim calea acestui Sfânt şi binecuvântat de Dumnezeu Post!
www.ortodoxia.md