Patriarhul Chiril a îndemnat la desrădăcinarea comportamentului vulgar din biserici
După părerea sa, aceasta deseori poate fi văzută în Biserica Ortodoxă, nu de puţine ori, speriind oamenii de la Biserica Ortodoxă, informează Interfax Religia. „Nu de puţine ori am avut ocazia să discut cu oameni, care şi-au pierdut toată credinţa doar din pricina că prima dată intrând în Biserică ei s-au întâlnit cu o răceală, răutate şi o brutalitate nemaipomenită”, a menţionat Sanctitatea Sa miercuri, adresându-se absolvenţilor Seminarului Duhovnicesc din Moscova. Patriarhul consideră că vina pentru comportamentul neadecvat deseori stă pe preotul care nu poate corect să trăiască, astfel încât să fie un exemplu pentru slujitorii bisericii. Exemplul propriu – acesta este aceea – fără de care un preot nu-şi poate duce ascultarea. „În zilele noastre, când oamenii au mai încetat a crede cuvântului – viaţa preotului – este predica permanentă în fapt.”
Blagovest Info
www.ortodoxia.md