Primul Congres al Coaliţiei „Pro Familia”
Noile provocări ale contemporanietăţii îi fac pe creştini să ia o atitudine, deşteptând societatea din starea păcătoasă. Mai bine de un an se discută despre modalitatea consolidării eforturilor întru reabilitarea familiei creştine, care a ajuns într-o criză profundă. Astfel, la 20 iunie, reprezentanţii mai multor organizaţii şi confesiuni creştine care activează în republică s-au întrunit pentru a vorbi despre problemele familiei creştine. S-a propus crearea unei Coaliţii pentru Familie, fiind incluşi primii membri şi aprobându-se regulamentul intern de funcţionare.
Din partea Bisericii noastre au participat Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu şi Prot. Vasile Ciobanu, care au venit cu unele propuneri întru eficientizarea activităţii în acest domeniu. Părintele Nicolae a prezentat un raport al activităţilor înfăptuite de către Direcţia mitropolitană, iar Părintele Vasile s-a referit la importanţa protejării valorilor familiei creştine în societatea contemporană.
www.mitropolia.md