Efecte înşelătoare: Talismanul, Visul, Epistolia şi altele
„Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile intrate în conştiinţa poporului, chiar şi când acestea ajung să fie absurde şi să-şi piardă sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, iraţionalul de raţional. Fraţi creştini! În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica „Visul Maicii Domnului„, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi „înalte binecuvântări”. Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă şi un „text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest „text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie.
Deci nu era nevoie de un vis pentru a o „înştiinţa” sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului.
Maica Domnului ştia de calvar şi din cuvintele Domnului când le spunea ucenicilor Săi: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe… şi să fie omorât…” (Luca 9;22).
Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.
De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor.
Astfel, sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor.
Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol. 1).
Respectivul răvaş susţine că: „dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo şi Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în împărăţia cerurilor.”
Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: „Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mâine distruge împătrit mai rău .” În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.
Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea.
Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mântuirea sa se strădui a să împlinească trei lucruri.
Mai întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă.
După moarte l-au luat îngerii şi l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească nu aveau şanse de mântuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui Dumnezeu.
Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fii sigur.
Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa „duşi de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că „la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.
Nu este oare această promisiune „va fi primit în împărăţia cerurilor” o păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS ?
Mai departe se spune acolo: „iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu sine… arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui”.
Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman. În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.
Apostolul Iacov spune: „credinţa fără fapte este moartă”. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie.
În schimb, omul care poartă visul sau talismanul împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu talismanul şi-i găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăznet, le atribuie putere de exorcizare.
Se mai spune acolo că „din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneala să intre şi în biserică şi în Altar, numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăveşte dracul de râs! Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli, şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.
Mai nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul Ierusalimului.
Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort.
Dar un proverb românesc spune: „Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă”.
Altul german: „Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fie la cârmă”.
Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi.
Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar-doar cocoşul cel bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani.
Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor.
Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins.
Deci nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine.
De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria – brăţară de aur -, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.
În concluzie, „dorim” vânzare bună celor care comercializează aceşti idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul şi bijuteria de la Ierusalim.
Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab!
AMIN!
Pe lângă cărţile canonice, veacuri dea rândul erau răspândite şi scrierile apocrife. În primele veacuri ale creştinismului pe lângă cele patru Evanghelii numite canonice, pe care Biserica le-a acceptat ca inspirate de Duhul Sfânt, circulau şi alte scrieri neautentice, respinse de Biserică, cum ar fi: „Evanghelia de la Toma”, „Evanghelia lui Petru”, „Evanghelia lui Nicodim” ş.a. În privinţa scrierilor apocrife, Origen spune: „Ştiu că există o Evanghelie numită „după Toma”, alta „după Petru”, dar noi primim doar ceea ce primeşte Biserica şi de aceea nu trebuie admise decât patru Evanghelii”.
Din categoria scrierilor apocrife în afară de lucrările cu concepţii greşite, eretice, care se opuneau învăţăturii Bisericii, existau şi scrieri cu caracter legendar-religios. Aşa cum ar fi „Legenda lui Afrodoţian”, ce aduce aminte despre închinarea magilor, „Cuvânt despre cei doi tâlhari, cum sa-u zămislit şi cum s-au răstignit pe lemnul preacurat de amândouă părţile Domnului” ş.a. Aceste scrieri erau combătute şi trecute în lista de cărţi interzise.
În sec. X-XIV în unele părţi din peninsula Balcanică, apare secta Bogomililor, erezie, care şi-a lăsat amprenta şi asupra unor scrieri apocrife.
Apărut în Bulgaria, Bogomilismul îşi trage rădăcinile din învăţăturile eresurilor din perioada antică. Ei negau SF. Treime, admiteau un botez fără de apă, şi doar pentru maturi. Practicau o Mărturisire publică, considerând că dezlegarea de păcate o poate da comunitatea. Erau împotriva icoanelor, a moaştelor, respingeau orice supunere fie bisericească, fie civilă, nu aveau biserici ca loc de rugăciune. Datorită persecuţiilor la care erau supuşi, adepţii sectei trec în Apus unde devin cunoscuţi ca „albigeni” şi „catari”.
Scrierile apocrife apărute în cadrul acestei rătăciri (secte) au circulat şi pe meleagurile noastre. Din acestea fac parte: „Cartea tainică a lui Enoh”, ce povesteşte despre lupta neterminată dintre Dumnezeu şi satana”, „Povestea lui Satanail, cum s-au trudit împotriva ziditorului Dumnezeu…”; „Călătoria Maicii Domnului la iad”, în care se descrie cum că acea călătorie Maica Domnului ar fi făcut-o împreună cu Arhanghelul Mihail şi 400 de îngeri. Cutremurată şi înduioşată de cele văzute Maica Domnului se urcă grabnic spre cer, cade la picioarele dumnezeiescului ei Fiu şi după multe şi stăruitoare rugăciuni izbuteşte să-L înduplece să acorde o mică uşurare păcătoşilor – să-i sloboadă de chinuri două luni pe an.
Din această categorie de scrieri, şi azi mai sunt răspândite, se pot întâlni la unii credincioşi cărţulia „Visul Maicii Domnului”. Însoţit de rugăciuni şi îndemnuri, textul redă o istorie apocrifă, neautentică, despre aceea că Maica Domnului dormind în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, visează patima, moartea, învierea şi înălţarea la cer a Mântuitorului. Fiind trezită de Fiul eu, povesteşte despre cele visate, la care Iisus i-ar fi zis: „adevărat vis ai visat. Şi acestea toate cu voi să le pătimesc pentru neamul omenesc”. Mai departe chică Iisus a mai spus: „Şi de va scrie cineva visul tău şi-l va ţine la sine şi-l va purta şi în casa sa î-l va avea, de acea casă dracul nu se va apropia şi pe duhul cel necurat î-l va goni… Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul, îndreptând calea lui unde va merge. La dreapta judecată va avea milă şi la ieşirea sa din viaţă mă voi arăta acelui om împreună cu tine Maica mea, şi îngerul meu va lua sufletul lui, ducându-l întru împărăţia cerurilor”.
La o lectură atentă a „visului” putem găsi mai multe momente unde se evidenţiază învăţătura ereticilor bogomili. Potrivit conţinutului acestei cărţi apocrife, fără a adera la Biserica lui Hristos, la învăţătura şi lucrarea ei sfinţitoare şi mântuitoare, doar prin purtarea „visului” chipurile se poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Cărţulia mai şi ameninţă pe cei care nu vor crede în poveştile ei cp chică, de se va îndoi cineva de ajutorul acestei cărţi „blestemat fie şi de mii de ori vinovat”. Deci, după cum vedem cartea aceasta, neagă învăţătura Bisericii prin care se poate dobândi adevărata mântuire, totul reducându-se la simpla purtare a unei cărţi, „Visul Maicii Domnului” ca şi talismanul la păgâni.
„Visul Maicii Domnului” ca şi alte scrieri ale ereticilor cum ar fi „Talismanul” şi „Epistola” sunt condamnate de Sfânta Biserică Ortodoxă. Textul acestor scrieri nu este autentic (adevărat) şi nu este descoperit de Dumnezeu. În aceste cărţi apocrife mesajul creştin este falsificat, credinţa adevărată, vie fiind înlocuită cu un surogat de superstiţii păgubitoare de suflet. „Talismanul”, „Epistola” şi „Visul” nu ţin loc de paratrăsnet sau vestă antiglonţ. Pentru a beneficia de ocrotirea lui Dumnezeu trebuie să apelăm la El şi să nădăjduim în El, să ne acoperim cu dreapta Lui… „Epistola”, „talismanul” şi „Visul” sunt idoli în miniatură. Nu doar purtând o cărţulie asupra noastră ne mântuim, ci prin împlinire voii lui Dumnezeu, curăţindu-ne de păcate prin taina Mărturisirii împreunându-ne cu El în taina Împărtăşaniei. Prin participarea neformală la viaţa bisericească căpătăm imunitate împotriva bolilor acestei lumi, devenind copii ai lui Dumnezeu, liberi de patimile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi.
Î.P.S. Antonie Plămădeală
Nu există creştin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitaţi, să fiţi calmi că tot apuci să zici ceva. Ai vrut numai cu o râvnă care se naşte în noi toţi, să faci mai mult. Dar nu, tu roagă-te cu măsură, mulţumeşte-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei că te rogi şi, ca să te împiedice, îţi dă de lucru. Ăsta e semnul că noi facem lucrul bun. Ia să te gândeşti la lucruri deşarte să vezi că nu te mai opreşte. Are şi el libertatea să ne ispitească, atât. N-are putere, e un tolerat dracul.
Nu faceţi greşeala să-l blestemaţi. Cu dracul nu se stă de vorbă decât cu: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Fuge dracul de puterea numelui lui Iisus.
Dacă uiţi să zici îţi revii cu calm, agitaţia îi convine satanei, că nu eşti în stare să-ţi mai revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu o astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Deci să ai o stare de veselie pe unde trăieşti care înseamnă şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină. Când sunteţi trişti gândiţi-vă la lucrul acesta: stai, că este ceva drac aicea! Şi nu acceptaţi, rugaţi-vă la Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea.
Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul pe dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în timpul ăsta: Doamne Iisuse, ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare şi era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat călugărul cât a putut: Doamne Iisuse, ajută-mă! Şi imediat a dispărut diavolul, şi lângă el a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până acum?”, L-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu adevărat”.
Deci rugăciunea şi gândul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului la uşa sufletului nostru? Zicem că ne rugăm, zicem că ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleşiţi, în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp şi un suspin înseamnă o rugăciune. Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia e un scop atins. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz.
«Rugaţi-vă neîncetat» (1 Corinteni 5,17)
Scurta rugăciune de mai jos este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu dat omului:
«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul».
«Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi».
Spune fratele meu, cu buzele şi cu inima ta, neîncetat, aceste cuvinte mântuitoare, deoarece luminează mintea, liniştesc inima, ard păcatele, biciuiesc şi izgonesc pe draci.
«Cu numele lui Iisus biciuieşte pe vrăjmaşi; căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ» (Sf. Ioan Scărarul).
Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.
Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce.
Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!