Preot rus, tată a 18 copii
Pr. Ioann Osyak, protopop de Rostov-on-Don, a fost decorat cu ordinul Sfinţilor Petru şi Fevronia de Murom, consideraţi în Rusia protectorii cereşti ai familiei. În familia preotului s-a născut recent cel de-al optsprezecelea copil. Astfel, acum el are zece fiice şi opt fii, informează agenţia Interfax, citând publicaţia Express. Soţia preotului se află încă în spital, pentru ventilaţia artificială a plămânilor, dar viaţa ei nu este în pericol.
Anul trecut, preşedintele rus Dmitry Medvedev a medaliat această familie, a pr. Osyak, cu ordinul Slava Părinţilor. Conform pr. Ioann, împreună cu soţia plănuiau iniţial să aibă doi copii, dar acum sunt gata să îl primească chiar şi pe al nouăsprezecelea. Pr. Nikolay Stremsky, de la biserica Sf. Treime din Saraktash, are şaptesprezece copii, el primind Premiul Sf. Andrei pentru Credinţă şi Devoţiune. O altă familie numeroasă o are şef rabinul rus Berel Lazar: acum el şi cu soţia sa, Hanna, au împreună doisprezece copii.
www.catolica.ro