Persecuţie şi discriminare religioasă în Anglia
O tânără crestina engleza si-a pierdut locul de munca, iar apoi cazul in instanta, pentru ca in functia ei de functionar public a refuzat sa prezideze o ceremonie de parteneriat homosexual (detalii). Tanara si-a justificat actiunea pe baza convingerilor religioase si a libertatii de constiinta. Prin aceasta decizie, Anglia emite un mesaj clar: in conflictul inevitabil dintre drepturile „minoritatilor sexuale” si libertatea religioasa, libertatea religioasa pierde. Legislatia curenta a Romaniei e inadecvata pentru a ne proteja libertatea religioasa in astfel de cazuri.
In mod traditional, scolile iudaice din Anglia au acordat preferinta la inscrierea in scolile lor copiilor evrei. Luna trecuta, tribunalul suprem al Angliei a decretat ca acesta practica este discriminatorie la adresa elevilor ne-evrei (detalii). In 2006, Anglia a adoptat o lege care interzice discriminarea pe criterii religioase sau pe baza lipsei de credinta religioasa. Uniunea Europeana pregateste o lege cu acelasi efect. Daca ar fi aplicata in Romania, decizia engleza ar insemna ca, de exemplu, scolile ortodoxe nu ar putea acorda preferinta copiilor ortodocsi la inscrierea lor. In opinia noastra, decizia e injusta pentru ca incalca libertatea religioasa si dreptul la libera asociere
Anglia are nevoie de casatorie si familie. Aceasta este afirmatia conservatorilor britanici in pragul alegerilor parlamentare. Daca vor fi alesi, ei promit sa initieze masuri legislative pentru intarirea familiei si casatoriei traditionale (detalii). Declinul social al Angliei a devenit atat de alarmant, afirma conservatorii, incat e nevoie ca familia traditionala sa fie reanimata. Amintim insa ca tot ei au fost in primele randuri in decadele trecute, si inca sunt, in declansarea de actiuni concrete pentru subminarea si distrugerea valorilor. Conservatorii pregatesc un studiu important care, spun ei, va demonstra ca copiii nascuti si crescuti in familii trainice au sanse mai mari de succes in viata si se dezvolta mai armonios decat copiii crescuti in familii monoparentale sau cu parinti necasatoriti.
stiricrestine.ro