Unii creştini se leapădă de Hristos în mod deschis…
Nu de puţine ori mă gândeam la faptul că în zilele noastre, porunca dumnezeiască „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău, să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine” se respectă la sigur! Bine, unii creştini îl percep într-un mod diferit pe Dumnezeu, faţă de modul de percepere a lui Dumnezeu din punct de vedere biblic, dar în rest, toţi se închină aceluiaşi Dumnezeu, îmi ziceam eu, iar închinarea la dumnezei străini nu mai este actuală! Se vede că m-am înşelat amarnic!
Fotografia de mai jos, ne vorbeşte despre cu totul altceva! La televizor, nu de puţine ori arată nişte lucruri care sunt într-o totală contradicţie cu învăţătura Sfintei Scripturi!
Spre Exemplu, Maria Sharapova, fostul număr 1 mondial în ierarhia feminină de tenis, a mers în Thailanda pentru un meci demonstrativ în compania lui Venus Williams, însă a făcut o scurtă pauză în care a cunoscut câţiva călugări budişti, alături de care s-a rugat. Evenimentul s-a petrecut în provincia Prachuap Khiri Khan din Thailanda, unde Sharapova s-a deplasat pentru un meci cu Venus Williams, care va marca aniversarea de 100 de ani a Hua Hin beach town.
În cadrul acestuia ea sa rugat, dar apare întrebarea, ştie oare cui s-a rugat?

www.ortodoxia.md