Aceasta este problema pe care şi-o pune autorul unui articol aparut in editia din 5 martie 2010, a Life News, menţionând că, în Australia de Sud, Comisia de Înregistrare a Şcolilor Non-guvernamentale a publicat o nouă politică în educaţie, prin care se impune predarea”ştiinţei ca disciplină empirică, concentrându-se pe anchete, ipoteze , investigare, experimentare, observaţii şi analiza evidenţelor.”
În acelaşi nou regulament, precizează Thaddeus M. Baklinski, autorul amintit mai sus, se specifică: nu este acceptată în şcolile non-guvernamentale predarea bazată pe expuneri ori reflecţii sau interpretări literare ale textelor religioase sau creaţioniste.
Această politică interzice, de fapt în mod eficient, predarea creaţionismului în Şcolile creştine din statul Australia de Sud.
Cu toate acestea, Sydney Morning Herald citează declaraţia unui purtător de cuvânt al Comisiei, care afirmă că de fapt nu ar exista nicio interdicţie privind predarea creaţionismul. „El poate fi predat în studiile religioase”, a spus purtătorul de cuvânt.
Totusi, Ştefan O’Doherty, directorul executiv al Şcolii creştine din Australia, a spus că el consideră că intenţia politica din Australia de Sud a fost de a interzice predarea perspectivei biblice faţă de natura întregului univers. De fapt este singurul lucru scos în evidenţă, a mai spus el.
„Luate mot-a-mot” a zis acesta, „înseamnă însă că nu se mai poate menţiona Biblia în clasele de ştiinţă.”
Administratorii şcolilor creştine, precizează Baklinski în articol, sunt totuşi îngrijoraţi de faptul că decizia Australiei de Sud de a opri predarea creaţionismului, ca parte a lecţiilor ştiinţifice, se va precipita prin acţiuni similare în toată regiunea.
O’Doherty a avertizat, in plus, că această politică stabileşte un precedent care ar putea fi importat chiar şi de alte state, inclusiv de New South Wales, unde problema a mai făcut obiectul unor dezbateri intense, cu 2 ani în urmă.
Acesta nu este totusi inceputul actiunii. Anul trecut, Consiliul NSW Board of Studies specifica într-o alta rezolutie, că predarea ştiinţei care nu se face pe baze „ştiinţifice sau pe dovezi” nu va fi considerată drept curs in cadrul programei cerute pentru diplomele de absolvire din nivelele superioare: Certificat şcolar sau Certificat de Studii Superioare.
Acasă Stiri religioase Stiri Australia interzice, practic, printr-o noua lege, predarea creationismului chiar si in Scolile...
Australia interzice, practic, printr-o noua lege, predarea creationismului chiar si in Scolile Crestine
Australia interzice printr-o nouă lege, predarea creaţionismului chiar şi în şcolile creştine