Clerul şi procurorii au convenit asupra unui acord prin care se permite infractorilor, condamnaţi pentru fapte minore, să îşi ducă la sfărşit sentinţa în mânăstirile Georgiei. Aceştia susţin că soluţia va ajuta la ameliorarea situatiei in închisorile suprapopulate, si în acelaşi timp la restaurarea Bisericilor şi Mânăstirilor distruse în perioada sovietică.
Şeful unei închisori, Khatuna Kalmakhelidze, spune că acest acord îi va ajuta pe deţinuţi să efectueze o „muncă socială de valoare.”
Liderul Mitropolitan, Theodor, a declarat vineri, 12 martie 2010, că deţinuţii sunt în măsură să construiască sau să întreţină mânăstirile acestei naţiuni predominant creştin ortodoxă.
Într-o scrisoare AFP se arată că o comisie formată din reprezentanţi ai procuraturii generale şi ai Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Georgiene va găsi şi selecta candidaţii potenţiali în rândul deţinuţilor.
Sistemul este în concordanţă cu politica guvernului de „liberalizare a urmăririi penale” şi de „definire a unor metode noi de re-socializare” pentru deţinuţi.
Georgia se află încă într-o perioadă în care încearcă inca să depăşească criza economică provocată de războiul din 2008
Într-un raport emis anul trecut, Prison Reform International a spus că aproximativ 20.000 de persoane s-au aflat în închisorile Georgiei, cu o creştere de 300% faţa de 2004, capacitatea mai multor instituţii de acest gen fiind cu mult depăşită.
În mod asemănător, preocupat, de suprapopularea închisorilor din Rusia, Patriarhul Kirill anunţa şi el sâmbătă, 7 martie 2010, că a creat un departament special de supraveghere a modului de implicare a parohiilor în penitenciare, conform Moscow Times.
Acasă Stiri religioase Stiri Infractorii din Georgia isi pot executa sentinta in Manastiri sau in Biserici
Infractorii din Georgia isi pot executa sentinta in Manastiri sau in Biserici
Infractorii din Georgia îşi pot executa sentinţa în Mănăstiri sau în Biserici
www.mitropolia.md