Tradiţii ruseşti din Duminica Floriilor
Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim este una dintre sărbătorile foarte iubite în întreaga Biserică Ortodoxă. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva dintre vechile obiceiuri şi ritualuri ale celor din Rusia, legate de această mare sărbătoare creştină. Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare este numită în Rusia „a sălciilor”. Ritualurile de bază şi acţiunile legate de această săptămână se săvârşesc în Duminica Floriilor. În ajunul acestei duminici, se pomeneşte învierea lui Lazăr. Legat de aceasta, datorită numelui pe care îl are în limba rusă ziua de duminică (voskresenie – înviere) există o întrebare de blocaj: „În ce zi duminica (voskresenie) pică sâmbătă?” Astfel, se făcea referire la Sâmbăta lui Lazăr, ziua în care acesta a fost înviat de Mântuitorul, în ajunul intrării Sale în Ierusalim.
În unele sătucuri din Rusia, se coace şi în această zi pâine specială, pentru fiecare membru al familiei, iar în una dintre aceste pâini se introduce o monedă, urmând ca cel care o va găsi să fie considerat norocos, iar dacă aceasta este tânără, să se spună că se va mărita în acel an.
Sărbătoarea însăşi a intrării Domnului în Ierusalim (sau duminica sălciilor), una dintre marile sărbători creştine, amintind intrarea Mântuitorului în Ierusalim pe un asin, era însoţită de ritualuri speciale, în Rusia medievală.
Pelerinajul patriarhului
Înainte de a fi abolită instituţia patriarhatului în Rusia, de către Petru I, în această zi patriarhul mergea, îmbrăcat în toate veşmintele, pe un cal decorat în măgar, de la locul „de închinare” până la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”- Uspenski – şi înapoi. În această zi, Biserica sfinţea sălciile şi poporul asista, cu sălcii în mâini, la ceremonialul patriarhului. Într-o enciclopedie rusească de ritualuri şi obiceiuri, acest ceremonial este descris astfel: „De la Catedrala Uspenski aduceau un copac mare (înfrumuseţat cu mere, fructe uscate şi smochine), care urma să fie aşezat pe sanie şi dus prin cetate. Sub copac stăteau cinci băieţi, cântăreţi, îmbrăcaţi în sutană albă, care interpretau rugăciuni.
De la palat până la Soborul Vasili Blajenâi, în Piaţa Roşie, pe ambele părţi ale aleilor, erau amplasate lăzi cu sălcii. După ce asculta Liturghia, la capelă, ţarul, îmbrăcat în straie de sărbătoare, însoţit de patriarh, de clericii capitalei şi de boieri, mergeau pe aleea sălciilor către Catedrala Pokrovski („Acoperământul Maicii Domnului”, cunoscută mai ales sub numele de „Vasili Blajenâi”) şi asculta acolo Liturghia. În acel timp, poporul privea cu uimire locul de închinare, înfrumuseţat cu catifea şi stofe.
În mijlocul locului de închinare era aşezat un analog, cu o evanghelie, iar alături de acest loc, care era înălţat un pic, stătea „măgarul” pregătit pentru procesiune, înfăşurat în postav alb, cu capul acoperit, dar şi salcia, amplasată pe o căruţă specială şi împodobită aşa cum se împodobesc astăzi brazii de Crăciun. În crengile acestei sălcii atârnau diferite dulciuri: stafide, boabe de struguri, nuci, mere, flori, diferite ornamente, steluţe din cupru şi clopoţei. După Liturghie, ţarul, patriarhul şi clerul ieşeau la locul de închinare, protodiaconul citea evanghelia şi, la timpul cuvenit, patriarhul lua evanghelia şi crucea în mâini şi binecuvânta cu acestea ţarul. După aceasta, patriarhul se aşeza pe „măgar”, ţarul lua capătul frâului în mână şi procesiunea, însoţită de salcia împodobită, se îndrepta încet, înapoi, spre palat. Atunci, poporul se aşeza în genunchi şi în toată piaţa era linişte. Băieţei de 12 ani, îmbrăcaţi în alb, uneori în număr de o mie chiar, aruncau pe drum bucăţi de postav roşu şi strigau: „Osana!”.
Înconjurând bisericile Kremlinului, patriarhul sau – în vremuri mai de demult – mitropolitul intra din nou în Catedrala Uspenski şi slujea Liturghia. După Liturghie, ţarul şi supuşii luau masa la patriarh.
Salcia împodobită era dată poporului. Dar înainte de aceasta, din salcie erau rupte crengi pentru prinţi şi prinţese. Astfel, într-un mod foarte festiv, se serba duminica sălciilor în Moscova medievală, în amintirea intrării Domnului în Ierusalim”. Tradiţia acesta a fost desfiinţată în timpul ţarului Petru I (1682-1725).
Tradiţii populare legate de salcie
După tradiţie, în această zi se săvârşeşte ritualul de sfinţire al sălciilor. Vechii slavi aveau credinţa că salcia are puteri miraculoase, apărând oamenii de duhurile rele, iar animalele şi pământurile de diferite necazuri. De aceea, salcia sfinţită era păstrată în casă pe tot parcursul anului, fiind folosită la păscutul animalelor şi atârnată în adăposturile acestora. Toate aceste tradiţii au intrat şi în cadrul ritualurilor creştine. Poate că acest lucru s-a întâmplat, deoarece salcia este una dintre primele plante care înverzeşte primăvara. Dacă vremea era prea aspră, atunci crengile de salcie erau puse în apă, pentru ca în duminica sălciilor mugurii să fie desfăcuţi.
Alt obicei legat de salcie era acela al lovirii uşoare cu crenguţa de salcie. După Utrenie, la care copiii mici nu asistau, întorşi acasă de la biserică, părinţii nu ratau ocazia să-i scoale din pat pe copii cu loviri uşoare cu nuiaua de salcie, spunând: „Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta!” Acest obicei s-a păstrat până în ziua de astăzi.
Salcia şi mugurii de salcie erau consideraţi vindecători. Se mâncau câte nouă muguri de salcie, considerându-se că astfel se pot evita frigurile şi alte boli. Salcia era pusă în apa în care se îmbăiau copiii. Mugurii de salcie erau introduşi în aluatul pentru pâine, iar în părţile Kostromei se coceau prăjituri cu astfel de formă. În popor, exista credinţa că salcia sfinţită poate opri furtunile de vară sau că salcia, aruncată în foc, poate ajuta în cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţită, înmuiată în agheazmă, erau stropite atât casele oamenilor, cât şi încăperile unde stăteau animalele. Orice tânăr mai fricos, care dorea să nu mai aibă acest neajuns, trebuia să înfigă în peretele casei sale o crenguţă de salcie sfinţită şi se considera că, chiar dacă nu va deveni erou peste noapte, măcar va fi puţin mai îndrăzneţ. Credinţa populară nu recomanda să sădeşti salcia. Se spunea că cine sădeşte salcie va avea necaz sau chiar că va muri, atunci când din salcie se va putea face o lopată.
„Lazăre, vino să mănânci din bucatele noastre!”
Un alt obicei în duminica aceasta era bazarul sălciilor. Acesta era mai ales pe placul copiilor, deoarece se vindeau multe jucării, cărţi şi dulciuri. Tot acolo se puteau cumpăra crenguţe de salcie legate, în care se agăţa un îngeraş de hârtie, numit „heruvimul salciei”.
Mai amintim unele zicale, obiceiuri şi credinţe legate de salcie:
-În ajunul duminicii sălciilor Sf. Lazăr se căţăra după crengi de salcie;
-În această duminică se spunea: „Lazăre, vino să mănânci din bucatele noastre!”;
-Animalele erau păscute prima dată cu crengi de salcie, sfinţite;
-„Dacă duminica sălciilor este cu vânt rece, atunci grânele de primăvară vor fi bune”;
-„Salcia alungă ultimele gheţare de pe râuri”;
De duminica sălciilor, postul este mai uşor, fiindcă se permite peştele şi untdelemnul. Pe timpuri, în această zi se făcea o caşă (cereale fierte) cu muguri de salcie.
