NASA: Cutremurul din Chile a scurtat durata zilelor pe Pământ
Cutremurul puternic, care a afectat săptămâna trecută Chile, ar fi modificat axa Pământului şi ar fi micşorat durata zilelor, afirmă cercetătorii din cadrul NASA, relatează CNN. Schimbarea este neglijabilă dar permanentă. Durata fiecărei zile ar trebui să fie cu 1,26 microsecunde mai mică, potrivit estimărilor preliminare. O secundă are un milion de microsecunde.
Un cutremur modifică în mod considerabil structura şi distribuţia maselor pe Pământ. Schimbarea distribuţiei are ca urmare modificarea vitezei de rotaţie a planetei, care determină durata unei zile.
„Orice eveniment la nivel mondial care implică mişcări ale unor mase afectează rotaţia Pământului”, a declarat Benjamin Fond Chao din cadrul Centrului aerospaţial Goddard al NASA, situat în oraşul Greenbelt, statul Maryland.
Un cercetător în domeniul geofizicii din cadrul NASA, Richard Gross, a folosit un model informatic pentru a determina modul în care cutremurul de 8,8 grade din Chile ar fi afectat Pământul. Potrivit acestuia, seismul a modificat axa Pământului cu circa opt centimetri. Această modificare a axei ar putea scurta durata zilelor.
De asememea, cutremurul cu magnitudinea de 9,1 din 2004 care a provocat un tsunami devastator în Oceanul Indian a scurtat durata zilelor cu 6,8 microsecunde.
Pe de altă parte, durata unei zile terestre poate să şi crească. De exemplu, dacă Barajul Sanxia (Barajul celor trei defileuri) din China ar fi umplut, el ar conţine 40 de kilometri cubi de apă. Schimbarea distribuţiei masei terestre ar conduce, în acest caz, la o creştere a duratei zilei cu 0,06 microsecunde.

Dacă e aşa, înseamnă că într-un fel se justifică ştiinţific menţiunile din Sfânta Scriptură (Matei 24, 22 şi îndeosebi la Apocalipsă) privind micşorarea zilelor odată cu sfârşitul vremii şi venirea Mântuitorului, mai ales că sunt corelate de cataclismele mondiale amintite şi ele, desigur, cu atâta lux de amănunte în cartea Apocalipsei. Şi noi simţim cum fuge timpul atât de repede în zilele acestea şi ne uimim parcă, biruindu-ne, de scurtimea acestora. Oricine poate observa şi faptul că în ultimele 2-3 luni au avut loc intensificări ale plăcilor tectonice care au provocat cutremure serioase cu numeroase alte replici: Haiti 7 grade, din nou Haiti 6, 1 grade, Chile 8,8 grade şi Turcia 6 grade. Deşi modificările aduse zilei par nesemnificative, totuşi, ele dovedesc în mod ipotetic faptul că spre exemplu erupţia unui vulcan sau căderea unei comete sau asteroid pe pământ pot influenţa mult mai serios axa pământului şi implicit modificarea duratei unei zile.