Biserica Ortodoxă va prăznui pe Sfinţii Părinţi care au participat la primul Sinod Ecumenic

Credincioşii ortodocşi îi sărbătoresc mâine, 16 mai, în duminica a VII-a după Paşti, pe cei 318 Sfinţi Părinţi care au participat la primul Sinod Ecumenic. Sinodul s-a desfăşurat în anul 325 în oraşul Niceea de lângă Constantinopol, iar la el au participat şi ierarhi de pe teritoriul ţării noastre.

Mai multe informaţii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Dorin Tamaş, parohul Bisericii din Posta, judeţul Maramureş: „Sinodul a fost convocat în anul 325 de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi a instituit regula pentru Sinoadele Ecumenice următoare. S-a abordat în primul Sinod Ecumenic problema arianismului, stabilindu-se totodată prima formă a Crezului niceo-constantinopolitan, primele articole ale Simbolului de Credinţă, iar în anul 381 la Constantinopol s-a finalizat Crezul Ortodox. Totodată, la Niceea, pe teritoriul Turciei de astăzi, s-a stabilit şi s-a calculat sărbătorirea datei Paştilor, adică în prima duminică ce urmează echinocţiului de primăvară. Între participanţii la Sinod, semnatari ai hotărârilor doctrinare şi canonice, se numără şi doi ierarhi de pe teritoriul de astăzi al României. Este vorba de Scitanus care este menţionat de Eusebiu al Cezareei, de Marcu Tomensis, aşa cum a fost identificat de istorici şi Teofil, Episcopul goţilor care îşi avea reşedinţa în zona de astăzi a judeţului Buzău”.