Patriarhul Ilia al II-lea, cel mai „de incredere” om al Georgiei

Potrivit unui sondaj început în 2008, publicat de “Tbilisi-based International Centre on Conflicts and Negotiation”, 94.2% dintre intervievaţii georgieni îl clasează pe Ilia al II-lea ca fiind omul cel mai “de încredere” din ţară.

Născut sub numele Irakli Shiolashvili, Ilia al II-lea a fost întronizat ca Preafericit Părinte Patriarh Ilia al II-lea Catholicos al Întregii Georgii în 1977, când Georgia era parte a Uniunii Sovietice. El a preluat conducerea unei biserici pe care autorităţile sovietice au ţintit-o şi au reprimat-o timp de decenii. „Multe figuri spirituale au fost persecutate şi împuşcate, multe biserici au fost închise, iar unele au fost distruse”, a spus Ilia al II-lea. El a vorbit către CNN, la reşedinţa Patriarhiei din centrul Tbilisi, o clădire cu trei etaje plină de icoane şi artefacte bisericeşti care a fost confiscată şi folosită ca sediu al poliţiei în perioada sovietică. „După eliberarea Georgiei de sub Uniunea Sovietică,  condiţiile s-au îmbunătăţit, desigur. Oamenii merg la biserică, mai ales tinerii”, a explicat Ilia al II-lea. În ultimii 20 de ani, Biserica Georgiei şi liderul acesteia au devenit unele dintre cele mai puternice instituţii din ţară. În decembrie 2007, Patriarhul a anunţat că va boteza personal nou-născuţii, într-un efort susţinut în lupta cu declinul ratei natalităţii din Georgia (vezi Arhiva Lacasuri Ortodoxe). Mii de oameni s-au îndreptat atunci către botez; părinţi zîmbind, când preoţii le cufundau copiii în apa botezului. Irma Amirejibi, şi soţul său Giorgi, au fost printre cei care au răspuns la apelul Patriarhului. Aveau deja patru fiice şi au decis imediat să o aibă şi pe a cincea (bucurandu-se de promisiunea ca Patriarhul va fi naş al fiecărui nou-născut). Într-adevăr, anul trecut, cea mai tânară fiică a lor, Nino, a fost botezată de către Patriarh. „Credem că acest botez şi bunătatea patriarhului vor binecuvânta familia noastră şi o vor proteja în viitor”, a declarat Amirejibi, aşezând-o mai comod pe mica Nino în braţele sale. Statisticile oficiale arată că în 2008, Georgia a avut cel mai mare număr de naşteri din ultimii nouă ani. Ilia al II-lea a avut merite în creşterea numărului naşterilor. „Am botezat deja aproximativ 5.000 de copii”, a spus el. „Părinţii au decis să dea naştere acestor copii, deoarece au avut şansa ca aceştia să devină fini ai Patriarhului.”

www.lacasuriortodoxe.ro