La Cupa Mondială din Africa de Sud, sportivilor li sa interzis utilizarea/distribuirea simbolurilor religioase
Pe terenurile sportive din Africa de Sud, unde se desfășoară Cupa Mondială la Fotbal, concurenților le este strict interzisă utilizarea sau distribuirea oricărui fel de simboluri religioase. Aceasta este ”cea mai corectă prescripție” a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), consideră conducătorii acesteia. Fotbaliștilor nu li se recomandă să se roage înainte și după meci, au informat comentatorii fotbalului din Germania.
Acestora nu li se permite, de asemenea, să prezinte, maiourile sale după meci însoțite de simboluri religioase pe care le poartă pe corp. FIFA a interzis de asemeni, utilizarea în domeniu, şi a gesturilor religioase! Spre exemplu, după marcarea unui gol, fotbalistul nu poate ridica capul spre cer şi arăta la cer cu mîinile ca un semn de mulţumire lui Dumnezeu. Comentatorii sportivi au evidențiat faptul că cei mai religioși sportivi au fost văzuți în echipele braziliene şi franceze. În ciuda interdicţiei, înainte de a merge pe teren, unii sportivi se închină în mod repetat, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, sau de multe ori se roagă cu mâinile lor ridicate spre cer.