Președintele Argentinei consideră că, în problema căsătoriilor gay, Biserica este medievală

Preşedintele argentinian Cristina Kirchner a criticat opozitia Bisericii Catolice fata de proiectul vizand casatoria gay, inaintat miercuri, 14 iulie 2010, Senatului, declarând că argumentele acesteia fac trimitere la „Evul Mediu şi Inchiziţie”.

„Este îngrijorător să auzi fraze de genul ”război lui Dumnezeu” sau ”proiectul diavolului”, care ne duc înapoi în Evul Mediu şi la Inchiziţie”, a spus doamna Kirchner către presa argentiniană, în timpul unei vizite oficiale în China. Biserica Argentiniană a lansat o ofensivă majoră împotriva textului, chemându-i pe credincioşi să se reunească marţi în faţa Congresului pentru a dezaproba proiectul în această ţară în care 90% dintre persoane se declară catolice. „Ne dorim o mamă şi un tată”, se putea citi luni pe panourile postate în Buenos Aires, în aşteptarea acestei manifestări. „Uniunea de acelaşi sex este lipsită de elementele biologice şi antropologice ale căsătoriei şi ale familiei”, spune Biserica într-o lucrare citită de către toţi reprezentanţii săi, la messa duminicală. Argentina ar putea fi primul stat din America Latină în care să fie acceptată o lege care să permită căsătoria între persoane de acelaşi sex, în cazul în care textul aprobat de deputaţi în data de 5 mai 2010, va trece de Senat. Bătălia pe tema acestui proiect, care ar acorda aceleaşi drepturi cuplurilor homosexuale, inclusiv adopţia, se pare însă că va continua în Camera Superioară. Clasa politică este profund divizată pe această temă, iar o comisie a Senatului a adoptat săptămâna trecută un proiect alternativ privind uniunea civilă, care ar interzice cuplurilor de acelaşi sex să adopte copii.

www.lacasuriortodoxe.ro