Acatistul Binecuvântărilor Cereşti al Domnului Iisus Hristos

AcatistOrice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condac1
Binecuvântătorul Cel Mai Mare şi Biruitorul întunericului, Doamne, ca Cel ce ne izbăveşti pe noi din toate greutăţile vieţii trecătoare, binecuvântază-ne pe noi care strigăm: „Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!”

Icos 1
Dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt ai zis Doamne Iisuse Hristoase: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră!” după care binecuvântându-l, l-aţi aşezat în Grădina Raiului, ca să o păzească şi să o lucreze, iar noi cei de acum spunem aşa:
Iisuse, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, ai binecuvântat Grădina Raiului, binecuvântează-ne pe noi;
Iisuse, Cel ce ai binecuvântat la început Pământul, apa, aerul şi focul, binecuvântează-le şi acum;
Iisuse, Cel ce ai binecuvântat la început plantele, animalele şi oamenii, binecuvântează-le şi acum; Iisuse, Cel ce ai binecuvântat pe strămoşii noştri, binecuvântează şi pe urmaşii noştri; Iisuse, Cel ce ai binecuvântat prima familie creştină, binecuvântează familiile noastre acum şi în viitor; Iisuse, Cel ce ai binecuvântat toate, binecuvântează-ne pe noi ca în toate să facem Voia Ta; Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântază-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 2
La despărţirea binelui de rău, Cerurile s-au cutremurat şi toate Puterile Cereşti iubitoare de Dumnezeu au fost binecuvântate şi într-un glas au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 2
Toate Puterile Cereşti: Heruvimii, Serafimii, îngerii de la Tronul Lui Dumnezeu, Stăpâniile, Domniile, Începătoriile, Scaunele Cereşti, Arhanghelii, îngerii din toate Oştile Cereşti, au dat Slava Lui Dumnezeu, văzându-i căzând pe cei care s-au despărţit de Dumnezeu, iar noi strigăm aşa:
Iisuse, Binecuvântătorul Cerurilor, al Pământului şi al întregii creaţii;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Heruvimi, Serafimi şi Îngeri de la Tronul Divin;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfintelor Scaune Cereşti, Domnii şi Începătorii;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfintelor Stăpânii şi al Sfinţilor Îngeri;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Mihail, Gavriil, Rafail, Evgudiil, Uriil, Salatiil şi Varahil; Iisuse, Binecuvântătorul Sfintei Pertuţii Divine şi al tuturor celor din Sfânta Împărăţie;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 3
Primii oameni au fost scoşi afară din Raiul Luminat şi Preacurat, fiindcă au greşit înaintea Lui Dumnezeu, dar au fost îmbrăcaţi în haine din piele, pentru a nu li se vedea goliciunea; noi văzând grija Domnului Dumnezeu, cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 3
Binecuvântarea Dumnezeiască a fost ca strămoşii şi toţi urmaşii lor să muncească, să se hrănească din sudoarea frunţii, să se înmulţească şi să umple Pământul, închinându-ne şi smerindu-ne cântăm:
Iisuse, Binecuvântătorul strădaniei cereşti;
Iisuse, Binecuvântătorul neamului omenesc şi al lucrului pământesc;
Iisuse, Fiu Ceresc Binecuvântat de Tatăl şi de Duhul Sfânt;
Iisuse, Binecuvântator Minunat şi Prealuminat;
Iisuse, Binecuvântător PreaSfânt şi Multiubitor; Iisuse, Binecuvântător, Protector şi Învăţător pentru toţi oamenii;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi li pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 4
Doamne Iisuse Hristoase ai fost speranţa binecuvântată a strămoşilor şi a tuturor celor care Te-au aşteptat să vii pe Pământ, de-a lungul veacurilor, iar noi care auzim Sfânta Ta Învăţătură, cântăm din toată inima: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 4
Cei care Te-au aşteptat de-a lungul veacurilor au fost Drepţii, Proorocii, văzătorii cu duhul, Patriarhii Vechiului Testament, iubitorii de adevăr şi de sfinţenie, toţi evlavioşii Domnului, cei curaţi cu inima şi cu sufletul, cu bucurie să cântăm:
Iisuse, Binecuvântătorul Drepţilor şi al Proorocilor;
Iisuse, Binecuvântătorul regilor credincioşi şi al împăraţilor evlavioşi;
Iisuse, Binecuvântătorul văzătorilor cu duhul;
Iisuse, Binecuvântătorul tinerilor smeriţi;
Iisuse, Binecuvântătorul iubitorilor de Dumnezeu şi împlinitorilor celor sfinte; Iisuse, Binecuvântătorul nostru, al tuturor;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noltri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 5
Timpul a trecut şi plinirea vremii s-a făcut pentru Sfânta Întruparea Ta, Doamne Iisuse Hristoase. Preacurata Maică şi Fecioară, Maria a fost binecuvântată şi vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil şi Duhul Sfânt pogorându-se asupra Ei, Tu Te-ai întrupat, iar noi slăvindu-Te cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 5
Steaua Naşterii Domnului a fost văzută de magii Melchior, Baltazar şi Gaspar, care au mers după ea ca să se închine Împăratului împăraţilor, iar păstorii au văzut Îngerii cântând: „Slavă întru cei de Sus Lui Dumnezeu şi pe Pământ pace, între oameni bunăvoire!” smerindu-ne să spunem:
Iisuse, Binecuvântătorul Stelei călăuzitoare;
Iisuse, Binecuvântătorul magilor Melchior, Baltazar şi Gaspar;
Iisuse, Binecuvântătorul Îngerilor Vestitori;
Iisuse, Binecuvântătorul păstorilor evlavioşi;
Iisuse, Binecuvântătorul Darurilor aduse de magi;
Iisuse, Binecuvântătorul tuturor celor care Te iubesc;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 6
Împăratul Irod nu a văzut Steaua călăuzitoare a Naşterii Domnului, nici pe Pruncul Iisus, iar magii şi păstorii văzând minunea, au cantat Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 6
La opt zile de la Naşterea Sa, Pruncul Iisus a fost dus de Sfânta Fecioară Maria să fie tăiat împrejur, iar Dreptul Simion şi Proorociţa Ana luându-L în braţe şi binecuvântându-L au spus că S-a născut pentru ridicarea şi căderea multora din Israel şi au dat Slavă Lui Dumnezeu, iar noi închinându-ne spunem aşa:
Iisuse, Binecuvântătorul Preacuratei Tale Maici, binecuvântează mamele şi pruncii lor;
Iisuse, Binecuvântătorul Dreptului Simeon, binecuvântează bătrânii noştri;
Iisuse, Binecuvântătorul Proorociţei Ana, binecuvântează şi proorocii de astăzi;
Iisuse, Binecuvântătorul celor drepţi, binecuvântează-ne şi îndreptează-ne pe noi;
Iisuse, Binecuvântătorul celor curaţi, binecuvântează-ne şi curăţeşte-ne şi pe noi;
Iisuse, Binecuvântătorul celor înţelepţi, binecuvântează-ne şi înţelepteşte-ne şi pe noi;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântază-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 7
După Naşterea Lui Iisus, Irod, temându-se pentru tronul lui, a poruncit să fie omorâţi toţi pruncii mai mici de doi ani. Împăratul ucigaş de prunci a murit în chinuri groaznice, pentru că nu s-a pocăit şi nu a cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 7
Domnul Savaot a trimis un Sfânt Înger Călăuzitor să-i spună lui Iosif: „Scoală Iosife, ia Pruncul şi Fecioara şi du-te în Egipt, că Irod a pus gând rău Pruncului!” Dreptul Iosif a făcut ce i s-a spus, iar noi spunem aşa:
Iisuse, Fiu Sfânt şi Binecuvântat, de glasul Tatălui Ceresc ai ascultat;
Iisuse, Fiu Ceresc şi Binecuvântat, Care din Fecioara Sfântă Te-ai întrupat;
Iisuse, Fiu Luminat, de Îngeri apărat şi de cei drepţi salvat;
Iisuse, Fiul Domnului, Preacurat, Care de părinţii pământeşti ai ascultat;
Iisuse, Fiu Divin şi Minunat, Care tot Pământul ai binecuvântat;
Iisuse, Fiu PreaSfânt şi Multiubitor, binecuvântează inimile noastre cu Iubirea Ta Sfântă;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 8
Viaţa pe Pământ nu este uşoară şi petrecând copilăria în lipsuri şi neajunsuri pământeşti, ai înţeles mai bine oamenii, care iubindu-Te Ţi-au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 8
La 12 ani, mergând cu părinţii Tăi la Ierusalim, ai stat şi ai discutat trei zile cu cărturatii şi învăţaţii timpului, uimindu-i cu învăţătura şi răspunsurile Tale; smeriţi să spunem aşa:
Iisuse, Binecuvântătorul slujitorilor Lui Dumnezeu, adu-ne pe Calea Ta;
Iisuse, Binecuvântătorul cărturarilor înţelepţi, înţelepteşte-ne pe noi;
Iisuse, Binecuvântătorul celor care Te ascultă, învaţă-ne să facem Voia Ta;
Iisuse, Binecuvântătorul celor iubitori de Dumnezeu, fă-Ţi locaş în inimile noastre;
Iisuse, Binecuvântătorul celor smeriţi, ajută-ne să devenim smeriţi şi noi;
Iisuse, Binecuvântătorul tuturor, binecuvantează şi lucrările noastre;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 9
Dumnezeu Te-a pregătit în ascuns, că ascunse sunt Planurile Domnului, iar oamenii nu au ştiut nimic până la vârsta propăvăduirii, pe care ai început-o în al 30-lea an al vieţii Tale pământeşti iar noi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 9
Înainte de a începe propăvăduirea, Te-ai dus la Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul văzându-Te a spus: „Iată Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii!” Tu ai cerut să fii botezat, iar Botezătorul a spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” atunci i-ai spus: „Lasă asta şi împlineşte Voia Celui ce M-a trimis pe Mine!” şi primind botezul, Cerurile s-au deschis, şi glas s-a auzit din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, întru care am binevoit!” Duhul Sfânt S-a coborât în chip de porumbel pe umărul Tău, iar noi cântăm:
Iisuse, Fiu Binecuvântat al Tatălui Ceresc, binecuvântează-ne şi pe noi;
Iisuse, Fiu Binecuvântat, pe care Sfântul Ioan Te-a botezat;
Iisuse, Fiu Binecuvântat, la Botezul Tău Duhul Sfânt ca porumbel S-a arătat;
Iisuse, Fiu Binecuvântat şi Preaiubit al Tatălui Ceresc;
Iisuse, Fiu Binecuvântat, în comuniune cu toţi din Ceruri ai lucrat;
Iisuse, Fiu Binecuvântat şi Luminat, luminează-ne pe noi;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 10
Doamne Iisuse Hristoase, după Botez, ai plecat în pustiul Carantaniei, unde ai postit 40 de zile, ai fost ispitit, dar învingându-l pe ispititor, l-ai pus să se închine Domnului Dumnezeu. Acesta a fugit ca un laş, iar noi Te slăvim şi Оţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 10
După minunata postire Ţi-ai început Lucrarea Sfântă şi Dumnezeiască pe Pământ. Ţi-ai ales 12 Apostoli, apoi alţi 70 de Apostoli, iar noi spunem aşa:
Iisuse, Binecuvântătorul celor 12 Sfinţi Apostoli, binecuvântează toţi credincioşii de acum;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Evanghelişti Matei, Marcu, Luca si Ioan;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Petru şi Pavel;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Iacob şi Iuda Tadeul;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Simon Zilotul şi Bartolomeu;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfinţilor Matia şi Filip;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 11
După alegerea celor două grupe de ucenici, ai început propovăduirea Sfintei Evanghelii, adică ai adus vestea bună a Împărăţiei Cerurilor la toată lumea şi în cinstea Numelui Tău noi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 11
Timp de trei ani şi jumătate ai îndemnat pe toţi la lucrarea faptelor bune, ai tămăduit bolnavii, ai scos duhurile rele din multe persoane, ai dat lumină orbilor, auz surzilor, ai vindecat leproşii, ai înviat morţii, ai potolit vânturile şi valurile, pe răufăcători i-ai mustrat şi pe nevrednici i-ai alungat cu biciul din Templul Domnului şi ai făcut multe alte minuni pentru care din inimă Îţi spunem aşa:
Iisuse, Fiu Minunat, pe toţi cu bună credinţă i-ai binecuvântat;
Iisuse, Binecuvântătorul oamenilor, multe duhuri rele ai alungat;
Iisuse, Binecuvântătorul poporului, mulţi flămânzi ai săturat;
Iisuse, Binecuvântătorul şi înviera celor adormiţi;
Iisuse, Binecuvântătorul şi întărirea celor slоbănogiţi;
Iisuse, Binecuvântătorul copiilor, binecuvântează şi urmaşii noştri;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 12
După Propovăduirea Ta Cea Minunată Doamne Iisuse Hristoase, arhiereii şi oamenii cei răi s-au sfătuit să Te prindă şi să Te judece, iar Tu, ca un Fiu al Îndurărilor, pe toate le-ai acceptat, răstignire ai luat şi pe cruce fiind, pe toţi i-ai iertat, rugându-Te şi zicând Tatălui Ceresc că „aceştia nu ştiu ce fac”; smeriţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 12
La trei zile, după ce ai împlinit misiunea de scoatere a celor din iad, Ai Înviat, Trupul Tău Cel Sfânt, Minunat şi Binecuvântat fiind fără de păcat, iar cei care-L străjuiau nici o putere nu au avut în faţa Ta. Ai rămas pe Pământ 40 de zile:
Iisuse, Binecuvântătorul şi Iertătorul tâlharului de-a dreapta, binecuvântează-ne şi iartă-ne şi pe noi;
Iisuse, Binecuvântătorul Maicii Tale Preacurate, în ceasul morţii Tale pe cruce;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfântului Ioan, care Te-a urmat şi a văzut răstignirea şi suferinţa Ta;
Iisuse, Binecuvântătorul Mariei Magdalena, a Sfintelor Mironosiţe şi a celor care Te-au jelit;
Iisuse, Binecuvântătorul celor pe care i-ai scos din iad, imediat după moartea Ta pe cruce;
Iisuse, Binecuvântătorul Sfintelor Puteri Cereşti, împotriva cărora nimeni nu poate sta;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, binecuvântează-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, întru Slava Numelui Tău Cel Sfânt!

Condac 13 (de 3 ori)
După cele 40 de zile petrecute pe Pământ după Învierea Ta, Te-ai înălţat la Ceruri de pe muntele Eleonului, iar după 10 zile de la Sfânta Înălţare, ai trimis pe Duhul Sfânt, pe Mângăietorul, pe Duhul Adevărului să se pogoare peste ucenicii Tăi; şi pogorându-se atunci şi de atunci de-a lungul veacurilor, peste aleşii Tăi, noi smeriţi cântăm: Aliluia!Aliluia! Aliluia!
( apoi icos 1şi condac 1)

Rugăciune pentru Binecuvântare Cerească
 

Doamne Iisuse Hristoase Binecuvântătorul celor de demult, a Sfinţilor Apostoli, Prooroci, Părinţi Apostolici, a Mucenicilor, Drepţilor, Cuvioşilor şi a Ierarhilor din toate veacurile, Te rugăm binecuvântează-ne pe noi cu Sfânta Ta Binecuvântare Cerească şi Dumnezeiască, luminează-ne, curăteşte-ne, înţelepteşte-ne, dă-ne iubire Sfântă, înfierbântă-ne inimile la rugăciune, protejează-ne de cel viclean şi rău şi oblăduieşte-ne pe calea cea bună ca să împlinim Voile Tale.Binecuvântează Doamne Iisuse Hristoase, poporul nostru care Te-a iubit în toate veacurile. Binecuvântează pe urmaşii noştri care vor fi în viitor până la a doua venire a Ta. Binecuvântează Doamne toţi creştinii de acum şi din viitor şi le dă lor liniştire şi refugiu sub Acoperământul Tău.