Au început lucrările Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Sârbe!

La 16 mai 2011 în clădirea Patriarhiei Serbiei, din Belgrad, a început Sesiunea ordinară a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Începutul lucrărilor Sfântului Sinod au fost precedată de Sfânta Liturghie, care, în această zi a fost săvârșită de Patriarhul sârb Irineu în Catedrala „Arhanghelului Mihail”, împreună cu soborul arhieresc. După tradiția formată deja în ultimele două decenii, sesiunile de lucru a Sinodului Arheresc, au loc, de obicei, de două ori pe an: primăvara şi toamna. În lucrările Sinodului participă toţi episcopii. Episcopii pensionați pot participa la lucrările Soboruliu, fiind invitați special.
La această reuniune, Soborul va aborda o serie de aspecte importante ce țin de administrarea Bisericii Sârbe. În primul rând vor fi aleși noi episcopi!De asemeni, se dorește modificarea hotarelor unor eparhii. În prezent, își așteaptă arhiereii, două eparhii, dintre care, una nou formată: Eparhia Krushevatskaya. În acelaşi timp, se va analiza ideea de despărți Arhiepiscopia actuală de Belgrad-Karlovci.
După informația parvenită anterior, o atenţie specială va fi acordată în cadrul Sfântului Sinod fostului episcop Artemie (Radosavlevici), care a refuzat să se supună deciziei Soborului prin care acesta a fost lipsit de Sanul Arhieresc, şi împreună cu urmaşii săi a creat „Eparhia de Raska şi Prizren” din exil.