Prima rîndunică adusă de legalizarea islamului la Chișinău: musulmanii din Caucaz își revendică Moldova
Musulmanii înfruntă ”mushrikunii” (”păgînii”) din Moldova pentru îndrăzneala de a protesta împotriva legalizării islamului. Episcopul de Bălți și Fălești Marchel este numit popă-superior, iar mitropolitul Vladimir – căpetenie Mushrikûn. Nici Voronin nu a scăpat de condeiul ascuțit al autorului știrii, fostul președinte, pomenit în legătură cu declarațiile sale referitor la înregistrarea Ligii Islamice, este numit căpătenie de kafiri (necredincioși).
Apogeul reacției islamiștilor de la kavkazcentre.com însă a fost ultimul alineat al știrii prin care musulmanii din Caucaz își revendică vechile teritorii otomane, printre care și Moldova: ”Pînă la căderea Califatului Otoman, Moldova s-a aflat în componența acestuia, de aceea preluarea puterii în mîinile musulmanilor în această țară este o obligație a noastră”, susțin musulmanii din spațiul ex-sovietic.
Iată și adevărul de care vorbea simțul lăuntric al bisericii noastre. Luați aminte conducere!
http://savatie.wordpress.com