Slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din satul Breanova, raionul Orhei

În data de 22 septembrie, Înalt Prea Sfințitul Vladimir, s-a deplasat în raionul Orhei, unde a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din satul Breanova. În timpul Sfintei Liturghii părintele Anatolie Balan, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Breanova, a fost decorat cu înalta distincție bisericească dreptul de a purta Mitră.
După săvârșirea slujbei de sfințire a bisericii și a sfântului prestol, Înalt Prea Sfințitul Vladimir a înmânat diplome de merit din partea Mitropoliei la mai mulți binefăcători ai bisericii din Breanova, iar ctitorul principal domnul Teodor Beldiga, a fost decorat cu ordinul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Este de menționat faptul că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la târnosirea sfântului locaș.